Salariile directorilor adjuncţi din administraţie, la nivelul indemnizaţiei unui subsecretar de stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salariile directorilor adjuncţi din administraţie, la nivelul indemnizaţiei unui subsecretar de stat

Administrație 05 Ianuarie 2009 / 00:00 1615 accesări

Salariile vicepreşedinţilor şi directorilor adjuncţi din autorităţile şi instituţiile publice au fost plafonate la nivelul indemnizaţiei unui subsecretar de stat, după modelul aplicat în cazul şefilor de agenţii şi regii, ale căror remuneraţii au fost echivalate cu indemnizaţia unui secretar de stat. Potrivit unor surse ministeriale, plafonarea salariilor directorilor adjuncţi, decisă de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, este aplicată de la 1 ianuarie 2009. \"Începînd cu 1 ianuarie 2009, unica formă de remunerare a conducătorilor şi adjuncţilor conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice va fi o sumă egală cu indemnizaţia pentru funcţia de secretar de stat din ministere, respectiv de subsecretar de stat din ministere\", au declarat sursele citate. Plafonarea va fi aplicată numai în cazul directorilor şi adjuncţilor acestora, a căror remuneraţie depăşeşte nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, respectiv a unui subsecretar de stat. Guvernul a decis, săptămîna trecută, ca salariile directorilor de companii de stat, agenţii guvernamentale şi regii autonome să fie reduse la nivelul indemnizaţiei nete a unui secretar de stat, de la 20.000 - 28.000 lei, la 4.800 lei, iar indemnizaţiile şefilor de regii subordonate consiliilor locale şi judeţene au fost plafonate la salariul unui vicepreşedinte de consiliu, de 3.000 - 4.000 lei, respectiv al unui viceprimar. În baza unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvern la începutul anului 2008, începînd cu 1 octombrie, un secretar de stat primeşte o indemnizaţie lunară brută şi impozabilă de 6.691 lei, iar un subsecretar de stat este plătit cu 5.648 lei. La sfîrşitul săptămînii trecute, preşedintele Traian Băsescu le-a spus miniştrilor, într-o şedinţă informală a Guvernului, că reducerea indemnizaţiilor pentru şefii de agenţii guvernamentale ar trebui corelată într-un mod coerent cu o decizie similară în cazul salariilor persoanelor care ocupă posturi mai mici din aceste instituţii, dar care primesc salarii mari. Un document elaborat de Guvern în luna octombrie indica faptul că salariile vicepreşedinţilor de agenţii guvernamentale urcă lunar pînă la 12.669 lei.



12