Salariile medicilor vor putea creşte când vor fi bani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Secretarul de stat Alexandru Rafila:

Salariile medicilor vor putea creşte când vor fi bani

Sănătate 10 Iulie 2012 / 00:00 550 accesări

Salariile medicilor vor putea creşte când vor exista garanţii că sunt bani, însă scopul nu este majorarea salariilor cadrelor medicale în detrimentul tratamentului pacienţilor, ci ca spitalele să primească mai mulţi bani, a declarat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii (MS) Alexandru Rafila. Oficialul a afirmat ieri, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că salariile personalului medical vor putea fi majorate abia în momentul în care vor fi garanţii că există banii necesari, arătând că „lucrurile se fac progresiv”, în ciuda ameninţării cu demisia în masă, făcută - nu cu mult timp în urmă, la Constanţa - de preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. „Salariile nu se pot mări decât în momentul în care avem garanţia că există şi bani cu care să le plătim. Legea, în momentul de faţă, spune că, într-un spital, maximum 70% din banii pe care-i ia de la Casa de Asigurări de Sănătate pot să constituie fondul de salarii. Or, dacă 70% plătim salarii, 10% plătim regia (cheltuielile de întreţinere - n.r.), 10% alte cheltuieli - pentru pacienţi rămân foarte puţini bani. Scopul nu e să mărim salariile la o limită care să nu facă sustenabil tratamentul pacienţilor, scopul este să mărim suma de bani pe care o are un spital şi atunci sigur că şi salariile pot să crească”, a spus Rafila, care a adăugat că, în mod cert, va exista o strategie care, chiar dacă nu se va putea implementa dintr-o dată, le va da celor care lucrează în domeniul sănătăţii perspectiva că, în câţiva ani, veniturile lor salariale vor creşte „în mod substanţial”. „Legat de ce spunea profesorul Astărăstoae avem discuţii până în septembrie. Asta nu înseamnă că dacă avem discuţii până în septembrie legate de dublarea salariilor - şi luaţi-o doar aşa, ca o ipoteză, nu este o declaraţie oficială în niciun fel - se poate să înceapă la 1 octombrie. Lucrurile acestea se fac progresiv, nimeni nu poate să aloce sau să acorde resurse dintr-o dată, mult mai multe, pentru că suntem într-o situaţie de criză economică majoră, care nu e doar în România, ci se reflectă la nivel global”, a arătat Rafila. Secretarul de stat a adăugat că „unul dintre punctele cheie” ale discuţiilor oficialilor români cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional de la sfârşitul acestei luni „va fi pe zona de sănătate”. El a subliniat că în proiectul noii legi a sănătăţii se prevede şi posibilitatea ca personalul medical să fie plătit în funcţie de performanţă. Rafila a explicat că dacă într-un spital există un chirurg care face 30 de operaţii pe an, adică două - trei operaţii pe lună şi alt chirurg face 300 de operaţii pe an sau 500, sigur că salarizarea trebuie să fie diferită. „Ideea de a reorganiza spitalele ca instituţii extrabugetare şi de a da libertate managerului în a-şi face politica de resurse umane duce şi la creşterea veniturilor personalului medical care este performant”, a conchis Rafila.



12