Pe piaţa muncii din România, patronii vor salariaţi cît se poate de bine pregătiţi, dar care să lucreze pe salarii de nimic. O problemă pusă cît se poate de simplu şi de capitalist, care se regăseşte însă şi în rîndul “clasei muncitoare”. Aşa se face că deşi sectoarele de activitate care nu au fost lovite de migraţia masivă a românilor în străinătate scot slujbe pe bandă rulantă, puţini sînt salariaţii care se îndură să muncească pe salarii mai mici decît media naţională. Pe de altă parte, majoritatea agenţilor economici spun că procesul de angajare pe locurile vacante este îngreunat şi din cauza lipsei de experienţă a candidaţilor, dar şi dezinteresului pentru muncă. Concluzia rezultă dintr-o cercetare sociologică efectuată de Institutul de Sondare a Opiniei Publice pentru Agenţia de Strategii Guvernamentale. Conform răspunsurilor primite, procesul de recrutare a angajaţilor potriviţi pentru posturile disponibile se desfăşoară cu dificultate în principal din cauza lipsei personalului calificat şi a salariilor prea mari solicitate. Experienţa în muncă pe o perioadă cuprinsă între 3 şi 12 de luni, performanţele acumulate şi aptitudinile pe care le poate dovedi sînt principalele criterii apreciate la un candidat la angajare, indiferent pe ce post, la care se adaugă cunoştinţele minimale de utilizare a calculatorului. Pentru a atrage forţa de muncă, angajatorii încearcă să ofere, la rîndul lor, un salariu/pachet salarial motivant (92% în sectorul privat şi 74% în cel public), program flexibil (63% privat şi 48% public), servicii medicale (50% privat şi 44% public), tichete de masă (54% privat şi 45% public) şi un sistem atractiv de prime (56% privat şi 47% public) în special de sărbători, mai mult în cazul angajaţilor privaţi, sau ca al 13-lea salariu, în sistemul public. Angajaţii au fost recrutaţi în ultimele şase luni în principal prin anunţuri publicate în ziar (55% dintre angajatorii privaţi şi 77% în sectorul public), recomandarea unui prieten, cunoştinţe sau rude (59% sectorul privat şi, conform răspunsurilor formulate, 13% în cel public), agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă (29% privat şi 41% public), anunţ pe site-urile internet de specialitate (20% privat şi 24% public) şi anunţ pe site-ul instituţiei sau firmei (13% privat şi 44% public). La întrebarea care dintre categoriile de potenţiali angajaţi ar fi păstrată în primul rînd în cadrul instituţiei/firmei, cele mai multe răspunsuri primite au vizat şomerii şi persoanele disponibilizate, în timp ce în favoarea lucrătorilor din afara ţării, a persoanelor de altă etnie (ca de exemplu romi) şi a persoanelor cu dizabilităţi au fost formulate mai puţine răspunsuri. De asemenea, 47% dintre angajatorii în sectorul public au arătat că în instituţie nu există un sindicat, în timp ce pentru sectorul privat lipsa sindicatului a fost indicată de 89% dintre respondenţi.