Salariile profesorilor, în atenţia UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salariile profesorilor, în atenţia UE

Social 13 Octombrie 2011 / 00:00 568 accesări

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au anunţat că se vor adresa instituţiilor UE, după ce Camera Deputaţilor a aprobat ieri reeşalonarea până în 2016 a drepturilor băneşti câştigate în justiţie după reducerile salariale. Sindicaliştii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de votul deputaţilor afirmând că acesta „este încă o dovadă că nu trăim într-un stat de drept”. „În ciuda semnalelor de alarmă transmise în mod oficial de toate instituţiile reprezentative ale puterii judecătoreşti, deputaţii care susţin Guvernul Boc au legiferat ticăloşia Executivului de a încălca atât drepturile cetăţeneşti consacrate de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi prerogativele celei de-a treia puteri în stat”, au spus reprezentanţii FSLI. Ei au precizat că angajaţii din Învăţământ au de recuperat de la statul român, în urma proceselor câştigate, aproape 6 miliarde de lei, însemnând 1,2% din PIB. „Orice întârziere înseamnă eforturi financiare suplimentare pentru bugetul ţării, având în vedere dobânzile şi rata inflaţiei care trebuie luate în calcul, în momentul în care se vor face plăţile”, au mai spus sindicaliştii. Conform actului normativ aprobat de Camera Deputaţilor, salariaţii care au câştigat procesele ar trebui să îşi primească drepturile în intervalul 2012-2016, respectiv 5% din valoarea titlului executoriu în 2012, 10% - 2013, 25% -2014, 25% - 2015 şi 35% - 2016.



12