CE NE AŞTEAPTĂ Una dintre cele mai importante noutăţi pe care le va aduce noul acord cu FMI este reducerea cofinanţării cerute celor care accesează fonduri europene, de la 15 la 5%, fapt care va aduce un plus de un miliard lei (calculat la rata curentă de absorbţie). Apoi, potrivit Executivului, nu există nicio intenţie de creştere a fiscalităţii, cota unică de 16% fiind păstrată. „Există situaţii, aşa cum este TVA la pâine, în care putem reduce taxele. Dacă TVA de 9% în panificaţie se dovedeşte a fi o măsură bună, vom continua şi cu alte produse alimentare. Nu există niciun fel de obligaţie de a impozita persoanele fizice autorizate şi drepturile de autor. Putem să verificăm însă teoria care spune că o fiscalitate redusă aduce încasări mai mari la buget”, a explicat Victor Ponta. Referindu-se la plata CAS de către românii care obţin venituri din chirii, premierul a precizat că obligaţia va intra în vigoare la 1 ianuarie 2014: „Taxa este limitată la cinci salarii medii şi este o măsură extrem de corectă, de justiţie socială”. El a mai arătat că acordul prevede şi creşterea venitului minim garantat, în 2014, şi introducerea unei alocaţii pentru încălzirea locuinţelor deţinute de persoane defavorizate.
ACORDUL CLASEI POLITICE Noul acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional va fi aprobat, indiferent de rezultatul privatizării CFR Marfă, însă, de această dată, va avea o influenţă limitată a pieţelor financiare, apreciază analiştii ING Bank România. „O nouă înţelegere cu FMI va fi demarată formal, însă după ce primeşte aprobarea Comisiei Europene, la mijlocul lui octombrie. Tot atunci este şi termenul final pentru încheierea vânzării CFR Marfă, proces care a început în urmă cu câteva luni şi care a fost un angajament-cheie al precedentului acord stand-by cu FMI. Un al treilea acord este în mare măsură aşteptat de creditorii României şi de jucătorii din pieţele financiare, aşa că nu ne aşteptăm la fluctuaţii prea mari ale cursului şi costurilor de împrumut ale Guvernului”, notează cei de la ING. Board-ul FMI a discutat, în şedinţa de vineri, solicitarea României de încheiere a unui nou acord, scrisoarea de intenţie a Executivului fiind transmisă la 12 septembrie. Potrivit documentului, acordul (al treilea consecutiv) ar asigura „stabilitatea şi predictibilitatea absolut necesare pentru continuarea creşterii economice”. „Pentru mine este însă extrem de important să ştiu că noul acord nu este doar al unui Guvern, ci al întregii clase politice”, spunea, la mijlocul săptămânii, premierul Victor Ponta.