Salariul mediu a crescut cu 2,3% în septembrie, la 860 de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salariul mediu a crescut cu 2,3% în septembrie, la 860 de lei

Economie 07 Noiembrie 2006 / 00:00 638 accesări

Salariul mediu nominal net a crescut cu 2,3% în luna septembrie comparativ cu luna anterioară, la 860 lei, în contextul avansului retribuţiilor în sectorul bugetar şi domenii ca extracţia de hidrocarburi şi prelucrarea ţiţeiului, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Cîştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.148 de lei, în creştere cu 2,3%. Valorile cele mai mari ale salariului net au fost înregistrat în intermedieri financiare (2.297 de lei), iar cele mai mici în prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn, cu excepţia mobilei (523 de lei). În condiţiile unei rate a inflaţiei scăzute în intervalul analizat, creştera reală a salariilor a fost de 2,2%. Anual sînt consemnate fluctuaţii ale salariilor, determinate, în principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). În sectorul bugetar (administraţie publică, învăţămînt, sănătate şi asistenţă socială), salariile au fost majorate cu 6%, la 1 septembrie, ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanţei 3/2006 privind creşterile salariale din anul 2006, etapa a doua.

Cea mai mare creştere (16,4% faţă de luna precedentă) a fost înregistrată în sectorul extracţiei de hidrocarburi şi servicii anexe. Creşteri între 5% şi 10% au fost raportate în industrii ca fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, prelucrarea ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari, industria mijloacelor de transport rutier, industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou, transporturi pe apă. Majorări cuprinse între 1% şi 5% au fost în industria de maşini şi aparate electrice, hoteluri şi restaurante, prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu exceptia mobilei, comerţ, tăbăcirea şi finisarea pieilor, informatică şi cercetare-dezvoltare, industria alimentară şi a băuturilor, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, eliminarea deşeurilor şi a apelor uzate. Scăderile faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime în luna anterioară sau de realizarea unei producţii mai mici. Cîştigul salarial mediu net a scăzut cu 15,3% în industria minieră şi cu 6,2% în activitatea de asigurări.



12