Salariul anual al unui absolvent de MBA care lucrează într-o firmă din România este de 46.200 dolari (circa 33.200 euro), potrivit raportului pe 2010/2011 \"QS Top MBA Jobs & Salary Trends\". Absolvirea unui program de MBA asigură astfel un salariu mediu de 2.700 de euro pe lună, de aproape 10 ori mai mare decât salariul mediu pe economie în România. Potrivit raportului, angajatorii din România sunt mai dispuşi decât în anii trecuţi să recruteze absolvenţi de MBA. Pe fondul scăderii pretenţiilor salariale, oferta de joburi adresate celor care deţin odiplomă MBA este mai mare cu 26% în 2010 faţă de 2009. Absolvenţii de MBA sunt mai bine plătiţi în Polonia (cu un salariu mediu de 3.700 euro lunar) sau în Rusia (4.200 euro), dar firmele din România plătesc totuşi mai bine decât cele din Bulgaria (2.000 euro) sau Grecia (2.150 euro). Salariile sunt mult mai mari pentru cei care au terminat o şcoală de administrarea afacerilor şi îşi găsesc un job corespunzător în Europa de Vest. Absolvenţii de MBA primesc 4.700 euro lunar în Belgia, 5.200 euro în Franţa, 5.800 în Elveţia şi 6.000 în Marea Britanie. Domeniile de activitate în care managerii cu MBA sunt cel mai bine plătiţi sunt industria farmaceutică, sectorul financiar-bancar şi retail. Bonusurile cele mai mari se dau în energie. Pe fondul crizei economice, salariile acordate absolvenţilor de MBA au scăzut totuşi în 2010. Scăderea a fost de 9% în Europa de Vest, de 4,5% în SUA şi Canada şi de 7% în Europa Centrală şi de Est. Costul unui program MBA variază între 10-14.000 euro şi 90-95.000 euro, în funcţie de prestigiul universităţii care îl găzduieşte. Târgul de oferte educaţionale QS World MBA Tour va fi prezent şi la Bucureşti, pe 28 octombrie, la Hotel Intercontinental. Detalii pe site-ul QS Top MBA Tour.