Deşi criza financiară a lovit puternic piaţa muncii încă din toamna trecută, românii au cîştigat, în 2008, mai mult decît în anii trecuţi. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, angajaţii au cîştigat în noiembrie 2008 un salariu mediu net de 1.361 de lei (361 de euro), cu 2,6% (34 de lei) mai mult decît în luna anterioară. În octombrie 2008, ritmul anual de creştere a salariului mediu net fusese de 22,4%, românii cîştigînd, în medie, 1.327 de lei (354 de euro). Statisticile mai arată că salariile medii brute au ajuns la 1.844 de lei (488 de euro) în noiembrie, cu 2,7% mai mari decît luna precedentă. Totuşi, ritmul anual de creştere a salariilor se menţine mult peste cel al productivităţii muncii din sectorul industrial, de 7,4% în primele 10 luni din 2008, cu toate că Banca Centrală a României avertizat, în numeroase rînduri, că menţinerea unui ritm de creştere a veniturilor salariale peste avansul productivităţii muncii creează dezechilibre în economie şi pune presiune pe inflaţie. În termeni reali, ţinînd cont de inflaţia din intervalul analizat, salariul mediu net a crescut cu 13,7% în noiembrie 2008, faţă de aceeaşi lună din 2007.