Salariul minim creşte la 600 lei, în ianuarie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salariul minim creşte la 600 lei, în ianuarie

Eveniment 23 Decembrie 2008 / 00:00 1311 accesări

De la 1 ianuarie 2009, salariul minim va fi majorat la 600 de lei, însă cîştigul de bază garantat în România poate creşte şi mai mult. Ministrul Muncii, Marian Sîrbu, a declarat că salariul minim ar putea depăşi nivelul de 870 de lei, ceea ce ar însemna o majorare cu 20% faţă de înţelegerea dintre fostul Executiv şi sindicate. „Salariul minim va creşte la 600 de lei începînd cu 1 ianuarie 2009, în pofida faptului că această dată nu este prevăzută în noul proiect de guvernare al PD-L şi PSD, pentru că nu cred că această măsură ar putea avea un impact negativ asupra economiei, ci, din contră, vor creşte încasările la bugetul asigurărilor sociale, prin atragerea salariaţilor care lucrează în zona gri a economiei”, a declarat Sîrbu. În prezent, salariul minim pe economie este de 540 de lei (137 de euro) şi ar urma să crească în luna ianuarie la 600 lei (152 de euro). Valoarea salariului minim pe economie a fost stabilită printr-un acord semnat de Executiv şi confederaţiile sindicate în 25 iulie 2008. Potrivit protocolului, salariul minim va creşte, după perioada reglementată prin proiectul de act normativ, cu cel puţin o sută de lei pe an, urmînd să ajungă la 730 de lei în 2010, la 860 de lei în 2011, la 1.030 de lei în 2012 şi la 1.190 de lei în 2013. În 2014, salariul minim legal din România ar urma să ajungă la 1.325 lei.



12