Recentele greve din România n-au rămas fără ecou în Uniunea Europeană. Românii încă nu s-au obişnuit cu gîndul că orice eveniment naţional important este perceput imediat şi chiar comentat la Bruxelles sau Strasbourg. Cîteva posturi străine de televiziune au anunţat deja acest lucru, dar la noi nu s-a comentat prea mult faptul cu pricina. Practic, în Parlamentul European s-au reluat dezbaterile în legătură cu un proiect legislativ mai vechi, ce datează din 2001, dar care rămăsese în impas din cauza opiniilor divergente ale europarlamentarilor. Este vorba despre o încercare economică majoră, pe care mulţi o consideră imposibil de aplicat, anume asigurarea unui salariu minim european la nivelul întregii Uniuni!

În 2001, într-o „federaţie europeană” cu numai 12 membri, statisticile arătau că 15% din populaţie este ameninţată de sărăcie. În 2007, într-o Uniune cu 27 de membri, acest procent se dublase, motiv pentru care dezbaterile din Parlamentul de la Strasbourg deveniseră extrem de aprinse. Doar semnarea noului Tratat Constituţional de la Lisabona a suspendat discuţiile, reluate recent, tocmai ca urmare a conflictelor de muncă din România şi a protestului uriaş de la Ljubljana, la care au participat sindicatele din toate ţările membre ale Uniunii Europene. Prima tentativă de acest fel a încercat-o fostul prim ministru francez Jacques Delors, care a înfiinţat o comisie parlamentară ce a înaintat un proiect, considerat, la vremea respectivă, prea „socialist”, pentru că avantaja statele sărace ale UE. Apoi, în 2004, un alt francez, fost ministru de Finanţe, Dominique Strauss-Kahn, a propus un venit minim european calculat în fiecare stat membru în funcţie de venitul mediu din acel stat, avînd ca punct de plecare limita minimă de 50% din Produsul Intern Brut (PIB) pe salariat şi un venit de 75% din salariul mediu. Acest proiect a fost respins de socialişti, fiindcă producea diferenţe de salariu minim, de la un stat la altul, în funcţie de PIB, pînă la 40 de procente, ceea ce era discriminatoriu. După alţi 3 ani, adică în 2007, uniunile sindicale din cele mai bogate ţări ale UE, respectiv Anglia, Franţa şi Germania, au propus aşa numitul proiect „30-10”, ceea ce însemna 30 de ore de muncă pe săptămînă (adică doar 6 ore zilnic!), pentru un salariu minim de 10 euro pe oră, în cinci zile lucrătoare. Acest proiect care aducea salariul minim european la un nivel general de 1.200 de euro pe lună a fost contestat de parlamentarii ţărilor bogate, care se războiau cu propriile sindicate, deoarece presupunea mai multă mînă de lucru angajată, deci cheltuieli bugetare mai mari, pe lîngă contribuţiile financiare vădit inegale la bugetul Uniunii, pe care trebuiau să le suporte ţările dezvoltate, mai mult decît cele sărace. Este ca şi cum nouă, românilor, ni s-ar pune impozite mai mari pe salarii, ca să li se poată asigura şi moldovenilor de peste Prut un venit minim! Oricît vi s-ar părea de încîlcit acest calcul economic, de el atîrnă viitoarea noastră bunăstare…Între PIB-urile celor 27 de membri UE există diferenţe de 1 la 11, ceea ce îi face pe unii să creadă iluzorie asigurarea salariului minim european. De pildă, astăzi, în Bulgaria, venitul minim estre de 92 de euro pe lună, în România, de 114 euro, în Ungaria, de 258 de euro, în Franţa, de 1.254 euro şi în Anglia, de 1.361 de euro. Cum s-ar simţi, oare, în România, o femeie de serviciu, un gunoier sau un muncitor necalificat, dacă s-ar trezi mîine cu circa 45 de milioane de lei vechi în mînă, salariu minim asigurat de UE? Este „scenariul” ăsta o utopie sau poate deveni realitate?...