Salariul minim nu creşte mai mult de 670 lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salariul minim nu creşte mai mult de 670 lei

Social 10 Noiembrie 2010 / 00:00 440 accesări

Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană ca salariul minim să nu fie majorat cu mai mult de rata inflaţiei din ultimii doi ani, respectiv până la 670 de lei, a anunţat, ieri, Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanţelor. El a precizat că limita până la care poate fi majorat salariul minim a fost „tranşată” prin scrisoarea de intenţie convenită cu FMI. „Chestiunea a fost tranşată şi în scrisoarea cu FMI si CE, că Guvernul nu poate să-l crească cu mai mult decât inflaţia pe ultimii doi ani, 670 lei”, a spus secretarul de stat. Potrivit acestuia, un număr de 71.000 bugetari au în prezent salariul minim. Secretarul de stat a mai precizat că dacă sindicatele şi patronatele ajung la un acord privind salariul minim din contractul colectiv naţional la 750 lei, de exemplu, această valoare nu va fi aplicată şi pentru bugetari. Premierul Emil Boc a declarat, săptămâna trecută, că salariul minim va creşte la un nivel care va fi stabilit în urma discuţiilor cu sindicatele, iar prin legea salarizării unitare va fi recuperată anul viitor o parte din pierderea salarială suferită în 2010, dar strict în raport cu posibilităţile bugetare.



12