Salariul minim pe economie, majorat pentru 100.000 de angajaţi constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salariul minim pe economie, majorat pentru 100.000 de angajaţi constănţeni

Eveniment 18 Ianuarie 2008 / 00:00 3464 accesări

Deşi aparent revoluţionară pe piaţa muncii din România, legea majorării salariului minim pe economie în funcţie de normele în vigoare şi de negocierile sindicatelor cu statul sau patronatele, funcţionează mai mult pe hîrtie. După un an de la intrarea în vigoare a Contractului Colectiv de Muncă pe anii 2007 - 2010, care stabileşte aplicarea unui salariu minim plecînd de la indicii de ierarhizare şi pregătire a angajaţilor, puţini sînt absolvenţii cu studii superioare care cîştigă cel puţin 880 de lei lunar. Cum legile în România sînt făcute pentru a fi încălcate, iar inventivitatea patronilor nu cunoaşte margini, mulţi agenţi economici au profitat de lacunele existente şi au redus posturile disponibile pentru absolvenţi. Situaţia pare să se repete şi în acest an, mai ales că prin HG 1.507/2007, patronii sînt obligaţi să înscrie pe cărţile de muncă ale angajaţilor noul salariu minim de 500 de lei. „Agenţii economici au obligaţia de a se prezenta la noi pe tot parcursul acestei luni în vederea declarării majorărilor salariale. Fie că este vorba de decizii colective, fie că avem în vedere actul adiţional pentru fiecare salariat în parte, angajatorii trebuie să crească fondurile salariale. Pentru a se evita confuziile legate de venitul minim garantat al unui angajat, trebuie să precizăm faptul că salariul de 500 de lei ajunge doar la muncitorii necalificaţi, în vreme ce absolvenţii cu studii superioare trebuie să cîştige cel puţin 1.000 de lei”, a declarat inspectorul şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, Tiberiu Pleşu. În pofida faptului că, la nivel naţional, mulţi salariaţi au tras semnale de alarmă asupra faptului că agenţii economici preferă să-i încadreze pe posturi sub pregătirea lor, perntru a nu-i plăti corespunzător, toate controalele efectuate de Inspecţia Muncii au ţinut cont doar de normele legale. “Fişa postului este cea care stabileşte atribuţiile şi drepturile angajatului, iar angajatorii care nu respectă întocmai prevederile legale riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei”, a precizat Pleşu. De altfel, inspectorul şef adjunct al ITM Constanţa susţine că, după depunerea declaraţiilor de către angajatori, inspectorii vor demara o amplă campanie de verificare a agenţilor economici. “La 31 decembrie 2007 aveam înregistrate peste 200.000 de contracte de muncă şi 20.000 de agenţi economici în întregul judeţ, însă doar 100.000 de angajaţi vor beneficia de majorarea salariului minim pe economie. Agenţii economici se pot prezenta la ghişeul amenajat la parterul instituţiei, în cursul săptămînii, între orele 8.30 - 16.30”, a concluzionat Tiberiu Pleşu.

Taguri articol


12