Parlamentarii, primarii, guvernanții și președintele nu doar că nu vor avea lefurile tăiate de anul viitor, dar vor avea creșteri de câteva sute de lei din ianuarie 2018, scrie româniatv.net. Acest lucru este posibil deoarece salariile tuturor demnitarilor de la noi din ţară se calculează prin ...
Indemnizația minimă de creștere a copilului se va majora, de la 1 ianuarie 2018, la 1.250 de lei, față de 1.233 de lei, cât este în prezent, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate miercuri, 8 noiembrie, de Guvern. „Pentru asigurarea acestei majorări, indemnizația de creștere a ...
Persoanele care au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri impozabile în ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului pot să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani (respectiv trei ani, pentru copilul cu handicap), precum și de o ...
Nu avem bani pentru medici și profesori, dar avem pentru parlamentari. După ce deputații și senatorii și-au dublat indemnizațiile, de la 6.000 de lei la 13.000 de lei, prin Legea salarizării unitare, puțini au luat în calcul faptul că, indirect, asta implică și o creștere a pensiilor speciale. De ...
Indemnizaţia minimă pentru creşterea copilului urmează să fie majorată începând de la 1 februarie 2017, o dată cu creşterea salariului minim pe economie. Practic, părinţii vor primi aproape 170 de lei în plus. Valoarea minimă a indemnizației lunare pentru creșterea copilului este de ...
Începând cu 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabilește la 1.450 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166 de ore, în medie, pe lună, în 2017, reprezentând 8,735 lei/oră, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern ...
Sindicatele, patronatele și reprezentanți ai Ministerului Muncii discută, în această perioadă, despre majorarea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2017. Potrivit președintelui Confederației ”Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, o valoare acceptabilă ar fi 1.450 de lei. ”Eu sunt de ...
Membrii de sindicat ai Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA) vor intra în grevă, marți, timp de o oră de la începutul programului de lucru, se arată într-un comunicat de presă emis de FNSA. Potrivit comunicatului, membrii de sindicat ai FNSA vor intra în ...
Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată crește la 1.250 de lei de la 1 mai, pentru un program complet de lucru de 8 ore pe zi, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate la sfârșitul anului trecut. La vremea respectivă, Executivul preciza că venitul lunar net al unui salariat ...
Potrivit unei inițiative legislative depuse la Senat de un grup de deputați liberali, cuantumul alocației de stat pentru copii ar putea ajunge la 10, 20 sau 30% din salariul minim brut pe țară garantat în plată. După cum prevede proiectul, alocația pentru copiii cu vârsta până la 2 ani (sau ...
După ce Guvernul și sindicatele au anunțat, cu entuziasm, că au ajuns la un acord privind majorarea salariului minim, cei care așteptau cu sufletul la gură aplicarea Legii salarizării unitare au primit o nouă lovitură. Concret, este posibil ca majorările salariale să nu intre în vigoare pentru că ...
Aproape patru ore au durat, luni seara, discuțiile între reprezentanţii Guvernului și liderii confederaţiilor sindicale şi patronale pe tema majorării salariului minim pe economie în 2016. În condiţiile în care conducerea Executivului a anunțat că până joi trebuie luată o ...
Decizia Guvernului Cioloș de a nu cuprinde în bugetul pentru anul viitor creșterea salariului minim pe economie a scos din sărite întreaga societate. De la simpli cetățeni și până la politicieni, cu toții i-au criticat pe Cioloș și miniștrii săi, cărora le-au reproșat faptul că au ...