Profesorii care au obținut majorările salariale, în urma unor decizii judecătorești devinitive, vor avea banii înainte de sărbătorile Pascale. 1,5 miliarde de lei vor ajunge în mâinile cadrelor didactice începând cu săptămâna viitoare. "În zona cadrelor ...
Întâlnirea dintre reprezentanții Federației ”Sanitas” și cei ai Ministerului Sănătății a avut ca subiect central conținutul O.U.G. nr. 114/2018 care continuă seria de discriminări în ceea ce privește veniturile diferitelor categorii de angajați. Îngheţarea sporurilor la ...
Sindicaliştii din sănătate ameninţă cu proteste în prima parte a anului viitor, nemulţumiţi de noile măsuri fiscale adoptate de Guvern prin Ordonanţa publicată sâmbătă în Monitorul Oficial, care include şi "taxa pe lăcomie”. Iniţiativa se numeşte "Pluguşorul ...
Guvernul României a aprobat în ultima şedinţă a anului o ordonanţă de urgenţă care prevede îngheţarea indemnizaţiilor, sporurilor, compensaţiilor şi altor facilităţi băneşti acordate bugetarilor. Astfel, in 2019, bugetarii se vor bucura doar de majorarea salariului minim pe economie ...
Cine lucrează cu informaţii clasificate are acum un salariu mai mare. Potrivit unei iniţiative legislative depuse la Parlament, personalul care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate secret de stat beneficiază de o majorare a salariului de bază/ soldei de funcţie cu până la 25%! ...
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a promis că se va implica în modificarea Ordinului 975/2012 privind implemetarea managementului calității serviciilor medicale în cadrul unităților sanitare cu paturi din rețeaua Ministerului Sănătății și a autorităților administrației publice locale ...
În lipsa ministrului Muncii, reprezentanții Federației ”Sanitas” au fost primiți de o delegație a conducerii Ministerului Muncii și de echipa de specialiști care a elaborat Legea 153/2017 privind salarizarea sectorului bugetar. Potrivit reprezentanților federației, au fost trecute în ...
Ordonanţa de Urgenţă nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost publicată în Monitorul Oficial din 8 decembrie 2017 şi a făcut obiectul unei serii generoase de amendamente. „Acestea (amendamentele – ...
Când Codul fiscal şi legea salarizării unitare îşi vor uni forţele la 1 ianuarie 2018, mulţi bugetari nu numai că nu vor beneficia de majorarea salarială de Revelion, de 25%, dar vor pierde bani, arată o simulare obţinută de ECONOMICA.NET. Nu toţi bugetarii vor vedea majorarea salariului brut cu ...
Federația SANITAS organizează, joi, un miting de protest în București, în Piața George Enescu și un marș până la Piața Victoriei, la care sunt aşteptaţi peste 8.000 de participanţi. Angajaţii din Sănătate vor soluții clar parafate privind sporurile din sănătate, dar și ...
Nu este pentru prima oară când medicii atrag atenția autorităților asupra stării de fapt în care se află sistemul de sănătate. Un nou mesaj este adresat celui care se află de această dată în fruntea Guvernului. Mesajul a fost postat pe o rețea de ...
Consiliul Național al Federației Sanitas din România a decis astăzi, 14 septembrie, programul acțiunilor de protest pentru perioada următoare, ca răspuns la tergiversările practicate de guvernanți față de problemele cu care se confruntă Sănătatea și Asistența socială din ...
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a publicat, luni dimineaţa, proiectul de ordonanţă de urgenţă. Documentul prevede creşterea cu 10% a salariilor angajaţilor sistemului penitenciar începând cu luna octombrie. Sindicaliştii susţin că ordonanţa de ...
În prima jumătate a lunii august, specialiști ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța au continuat activitatea de control și verificare a societăţilor comerciale care își desfășoară activitatea pe raza judeţului Constanţa, în cadrul ”Campaniei Naționale privind ...
Medicii vor fi scutiţi de impozitul pe venit, indiferent dacă obţin venituri din salarii sau activităţi independente, prevede un proiect de ordonanţă al Ministerului Finanţelor Publice, scrie stiripesurse.ro. La articolul 60 din Codul Fiscal, unde sunt trecuţi contribuabilii scutiţi de la plata impozitului ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, informează Administraţia Prezidenţială ...