Sebastian Oprescu, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, anunță că de miercuri angajații din administrația publică vor înceta lucrul, oamenii fiind nemulțumiți că în legea salarizării unitare nu a fost introdusă o grilă pentru funcționarii din acest domeniu ...
Lucrurile se mișcă încet, dar sigur în ceea ce privește Legea salarizării unitare a bugetarilor. Comisia juridică a Senatului a dat, luni, un aviz favorabil, dar cu amendamente proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice. E drept că nu toată lumea a fost de acord cu ...
Personalul Gărzii Naționale de Mediu (GNM) din toată țara declanșează marți, 10 mai, grevă generală pe termen nelimitat, manifestându-și astfel nemulțumirea și indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecției mediului. "Este de neînțeles discrepanța ...
Legea care promite atât de multe creșteri salariale încât este greu de crezut că poate fi aplicată în România a intrat în furcile caudine înainte de a fi fost introdusă în Parlament. Numeroși sindicaliști contestă modul în care s-a realizat proiectul ...
Sindicatul angajaţilor Loteriei Române anunță o serie de acțiuni de protest, nemulțumiți de nivelul actual de salarizare şi de lipsa unor negocieri reale între sindicat şi consiliul de administraţie al companiei privind salarizarea angajaţilor şi condiţiile de muncă. Sindicatul Național ...
Zeci de poliţişti au ieșit, joi, la proteste lângă sediul Ministerului Muncii, nemulţumiţi de salariile şi indemnizaţiile pe care statul le acordă, în prezent, angajaţilor din domeniul ordinii şi siguranţei publice, ameninţând cu încetarea lucrului în cazul în care ...
O veste bună vine de la Guvern pentru personalul nedidactic. Angajaţii integraţi în această categorie vor beneficia de salarii mai mari începând cu luna martie 2017, după ce Guvernul a adoptat, în ședința de joi, o Ordonanță de Urgență în acest sens, măsura fiind anunțată ...
Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că miercuri se va întâlni cu liderii sindicatelor din Educație, tema de discuție fiind salarizarea personalului nedidactic, în condițiile în care salariile din această categorie nu au fost majorate cu 15%, cum s-a întâmplat în cazul ...
Compania germană Lufthansa intenționează să angajeze peste 3.000 de oameni în 2017, majoritatea însoțitori de zbor, potrivit unei declarații publicate miercuri, citată de agenția Reuters. Companiile aeriene Lufthansa Group vor să facă peste 2.200 de angajări în total. Lufthansa Technik ...
Curtea Constituțională a României (CCR) ia în discuție, la 14 decembrie 2016, sesizările depuse de guvern și de Partidul Național Liberal (PNL) cu privire la legea care modifică ordonanța privind salarizarea bugetarilor. Legea privind aprobarea OUG nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea OUG ...
Aflat la final de mandat, Guvernul Cioloș a încercat să-i impresioneze pe români anunțând că, în câteva zile, va lansa proiectul de act normativ privitor la salarizarea bugetarilor. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru. În principiu, proiectul ...
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, va prezenta până la jumătatea lunii o strategie privind resursele umane din Sănătate, care să prevadă, pe lângă salarizare, facilităţi pentru medicii care îşi încep cariera în mediul rural, unde este mare nevoie de specialişti în ...
Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a declarat, luni, că este nevoie de o reaşezare structurală a sistemului de salarizare pentru cadrele militare, precizând că au fost începute discuţii la nivelul Guvernului privind salarizarea unică în sistemul bugetar. "E nevoie de mai ...
Sistemul judiciar își dorește o salarizare separată și unitară, a declarat vineri președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mircea Aron, în urma unei întâlniri la care au fost prezenți și miniștrii Justiției și Muncii. ''Am concluzionat, din discuții, că ...
PSD anunţă că va prelua amendamentele sindicatelor şi va modifica OUG 43/2016 şi OUG 20/2016 care reglementează salarizarea bugetarilor şi care au ajuns în dezbatere parlamentară, social-democraţii susţinând că cele două acte normative creează "înechităţi ...
Casa Albă a anunțat vineri, când SUA au marcat Ziua Egalității pentru Femei, că încă 29 de firme mari, printre care Apple, Facebook, Coca-Cola, Hilton și Visa, au semnat angajamentul de a plăti femeilor salarii egale cu bărbații, informează Xinhua. Inițiativa a fost lansată în urmă ...