Salbă de medalii pentru aerobicii de la CS Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Gimnastică Aerobică / CN de seniori şi juniori şi Cupa „Farul“

Salbă de medalii pentru aerobicii de la CS Farul

Sport 21 Octombrie 2013 / 00:00 413 accesări

Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa a găzduit, sâmbătă şi duminică, a 18-a ediţie a Campionatului Naţional pentru juniori şi seniori şi a 14-a ediţie a Cupei „Farul“ la gimnastică aerobică. La întrecere au participat zece cluburi din întreaga ţară, reprezentate de peste 150 de sportivi, printre care componenţii loturilor naţionale ale României de seniori şi juniori. Cele două competiţii au fost dominate cu autoritate de CS Farul Constanţa, atât la seniori (antrenor Maria Fumea), cât şi la juniori (antrenori Cristina Spînu, Cristina Dulgheroiu şi Nicoleta Dendiu). Gruparea de pe litoral a ocupat primul loc în clasamentul pe cluburi, adunând 18 medalii la Campionatul Naţional - 8 medalii de aur: trio seniori (Anca Surdu, Andreea Bogati, Corina Constantin), grup juniori 1 (Andreea Drenea, Bianca Gorgovan, Daciana Enache, Lavinia Panaete, Andreea Scânteie), individual masculin seniori (Mircea Zamfir), individual feminin seniori (Bianca Becze), individual masculin juniori 1 (Lucian Săvulescu), trio juniori 1 (Alina Uţa, Carmen Dobre, Viorica Dima), perechi mixte juniori 1 (Bianca Gorgovan, Lucian Săvulescu), individual masculin juniori 2 (Ştefan Huştea); 6 medalii de argint: grup juniori 3 (Alexandru Scânteie, Andreea Coteţ, Ioana Calenici, Eduard Costache, Diana Gavrilă), perechi mixte juniori 2 (Andrada Zaman, Valentin Lovin), grup juniori 1 (Alexandra Popescu, Alina Uţa, Carmen Dobre, Maria Drăghici, Viorica Dima), individual feminin seniori (Corina Constantin), individual masculin juniori 1 (Adrian Biciu), individual masculin juniori 2 (Alexandru Scânteie); 4 medalii de bronz: trio juniori 2 (Ioana Sofica, Ioana Calenici, Cătălina Straliciuc), individual feminin seniori (Andreea Bogati), individual feminin juniori 1 (Andreea Scânteie), perechi mixte juniori 3 (Alexandru Scânteie, Ioana Calenici).

„Am încercat să ne facem datoria şi să organizăm aceste competiţii la cel mai înalt nivel. Sunt convins că sportivii, în special componenţii lotului naţional, au concurat la valoarea lor, mai ales că a fost un ultim test înaintea Campionatelor Europene, programate la începutul lunii viitoare, în Franţa, unde sper să obţină rezultate foarte bune”, a spus directorul general al CS Farul, Ilie Floroiu.

Celălalt club constănţean prezent la startul întrecerii, CSŞ 1 Constanţa, a urcat de două ori pe podium, obţinând o medalie de aur la perechi mixte juniori 2 (Ioana Gorgovan, Darie Dragoş) şi o medalie de argint la grup juniori 2 (Diana Buha, Cosmina Stoicuţ, Andreea Caster, Andra Colidiuc, Ioana Gorgovan).



12