Piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia este, astăzi şi mâine, gazda celei de-a cincea ediţii a „Romanian Salsa Festival“. În cadrul evenimentului, iubitorii genului se vor putea bucura de show-uri şi workshop-uri în premieră, susţinute de dansatorii Tito Ortos şi Tamara Livosi, cea mai bine cotată pereche de salsa din lume şi arbitri ai Campionatului Mondial de Salsa. Cei doi au performat alături de nume sonore din lumea salsei: Roberto Roena, Celia Cruz sau David Bisbal şi au jucat în cadrul unor filme celebre precum: „Dirty Dancing“, „Havana Nights“ sau „El Cantante“.
„Romanian Salsa Festival 2010” este organizat cu sprijinul lui Albert Torres, cel mai mare promotor al salsei in lume şi organizatorul Campionatului Mondial de Salsa, care va onora cu prezenţa sa manifestările din România. Programul evenimentului cuprinde spectacole în Mamaia şi Bucureşti, lecţii de dans şi petreceri tematice. Invitatul special al acestei ediţii este Herman Olivera, artist cu patru nominalizări şi două premii Grammy, care va concerta pentru prima dată în România. El va fi acompaniat în capitală de Orchestra El Tumbaito şi va ridica publicul in picioare cu cele mai cunoscute melodii din repertoriul său. Organizatorii acestor senzaţionale spectacole de salsa sunt: Asociaţia Afrolatino Productions, în colaborare cu Sfinx Experience, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa.