Deşi sezonul de îmbăiere începe oficial la 1 iunie, salvamarii îşi ocupă locurile pe plaja din Mamaia începând de vineri, 30 aprilie. „Vor fi în jur de 15 salvamari pe porţiunile de plajă din Constanţa, zona Modern, şi în Mamaia, în locurile cele mai populate“, a declarat Gabriel Culea, coordonatorul Serviciului Salvamar din Mamaia. “Vom munci voluntar, deoarece încă nu s-a definitivat contractul privind prestaţia servicilor noastre în staţiune. Dorim să evităm orice situaţie neplăcută, mai ales că, după petreceri, tinerii sunt tentaţi să facă deja prima baie în mare din acest an“, a adăugat Culea. Atribuţiile salvamarilor sunt împărţite, de la şefi de sectoare, conducători de ambarcaţiuni, bărci, caiace, şalupe rapide, până la cei din posturile de observare. În această săptămână, foişoarele salvamarilor de pe plaja din Mamaia vor intra în reparaţii. Ministrul Turismului, Elena Udrea, a recunoscut, sâmbătă, că şi în acest an există probleme cu plata salvamarilor. „Deşi plata acestor salvamari nu este problema ministerului meu, cred că, în cele din urmă, o să alocăm tot noi aceşti bani. Nu vreau să mai comentez cine are competenţele necesare”, a spus Udrea.