O delegaţie a reprezentanţilor salvamarilor care asigură servicii de salvare de la Hanul Piraţilor pînă la Vama Veche a fost prezentă ieri la Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL), pentru a perfecta contractele de colaborare cu această instituţie. De 25 de zile, salvamarii aşteaptă să semneze un contract, un protocol, care să le garanteze că, în această vară, nu fac muncă voluntară. "Am achitat de două ori salariile din propriile buzunare, deşi prefectul Dănuţ Culeţu ne-a promis că o să se rezolve problema finanţării. Aceleaşi asigurări le-am primit şi de la directorul DADL Ionel Manafu, care ne-a tot amînat cu semnarea contractelor sau a unui protocol. Pe vorbe nu putem lucra. Deja avem bărcile pline de promisiuni", a declarat membrul Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti (ANSP) şi preşedintele Clubului Nautic "Callatis" Mangalia, George Lipoveanu. Pe 14 iunie, Clubul Nautic "Callatis" Mangalia a depus la DADL şi Prefectura Constanţa un memoriu prin care informa că nu mai poate susţine activitatea salvamarilor. Demersul a venit după două săptămîni în care Lipoveanu a aşteptat un răspuns de la cele două instituţii ai căror reprezentanţi au promis că se va rezolva problema financiară, însă nu a fost invitat să semneze niciun contract. Ba, după cum susţin salvamarii, nu s-a făcut niciun demers pentru a se rezolva problema. Salvamarii anunţaseră iniţial că dacă nu se rezolvă problema finanţării, echipajele se retrag de pe litoral pe 15 iunie. Ei au tot amînat luarea acestei decizii, în urma promisiunilor care li s-au făcut. "Ni s-a spus să mai aşteptăm, însă noi nu mai credem pe nimeni. Miercuri (n.r. - mîine), vom arbora drapelele care semnalizează îmbăiatul interzis, vom retrage oamenii şi ambarcaţiunile. Noi nu putem face aceste servicii pe promisiunile nu ştiu cui", a concluzionat George Lipoveanu.