Zeci de persoane l-au condus, ieri, pe ultimul drum pe Florin Bogdan Ciubotariu, tînărul de 27 de ani care, duminică seară, şi-a pierdut viaţa, după ce a fost lovit de un trăsnet. Rudele şi prietenii salvamarului care a murit la datorie l-au vegheat şi l-au plîns pe omul care a plecat prea repede de lîngă ei, lăsîndu-i dezolaţi şi neputincioşi în faţa tragediei pe care sînt nevoiţi să o accepte. Trupul neînsufleţit al lui Florin Bogdan Ciubotariu, depus, luni, la sediul Asociaţiei Salvamarilor şi Scafandrilor Profesionişti din Constanţa, unde rudele, prietenii şi toţi cei care l-au cunoscut, oameni de sport constănţeni, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au venit să-şi ia rămas bun de la cel despre care le vine greu să vorbească la timpul trecut. Sfîşiată de durere, iubita lui Florin Bogdan Ciubotariu, cu care acesta ar fi trebuit să se căsătorească în această toamnă, şi-a luat adio de la bărbatul lîngă care urma să-şi petreacă toată viaţa. Cortegiul funerar a făcut un popas în faţa blocului în care locuia „Tariu”, aşa cum îi spuneau colegii. Slujba de înmormîntare a fost oficiată de IPS Teodosie în biserica „Sf. Ilie”, aflată în apropierea locuinţei sale şi unde Bogdan aprindea deseori o lumînare şi se ruga pentru sănătatea lui şi a familiei. Reamintim că tînărul a murit, duminică seară, în largul mării, după ce a fost lovit de un fulger. Furtuna care a măturat staţiunea Mamaia şi oraşul Constanţa l-a prins pe Florin Bogdan Ciubotariu la aprox. 500 de metri de mal, într-o barcă cu motor, pe care nu o mai putea porni, pentru că rămăsese fără combustibil. Potrivit anchetatorilor, tînărul şi-a dat seama că nu este în siguranţă şi le-a telefonat colegilor, care au pornit în ajutorul lui. Cînd au ajuns lîngă el, bărbatul s-a ridicat în picioare, încercînd să apuce o frînghie ce îi fusese aruncată pentru a trage ambarcaţiunea colegilor lîngă barca sa. În acel moment, Florin Bogdan Ciubotariu a fost lovit de un fulger. Tragedia s-a petrecut într-o fracţiune de secundă. O ambulanţă l-a transportat pe tînăr la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dar, în ciuda eforturilor depuse de medicii din Camera de Resuscitare, timp de o oră, viaţa lui Florin Bogdan Ciubotariu nu a mai putut fi salvată. Florin Bogdan Ciubotariu era absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi a făcut sport de performanţă. În perioada 1996 – 2001, el a fost legitimat la Clubul Sportiv Şcolar Constanţa, secţia kaiac – canoe, iar între anii 2002 – 2003, a făcut parte din lotul naţional de kaiac – canoe, fiind multiplu medaliat la campionate naţionale şi regate internaţionale. Cei care l-au cunoscut spun despre Florin Bogdan Ciubotariu că era un om foarte ambiţios şi dedicat, care credea cu tărie în Dumnezeu şi în şansa lui de a reuşi în viaţă. A luptat întotdeauna pentru a depăşi obstacolele care s-au ivit în calea lui, cucerindu-i pe oamenii care au avut şansa de a-l întîlni.