Salvarea a venit pe şenile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
80 de vieţi salvate

Salvarea a venit pe şenile

Social 31 Ianuarie 2014 / 00:00 856 accesări

VIAŢA REALĂ Sud-estul României a fost paralizat, în ultima săptămână, de viscol şi ninsori. Urgia a fost atât de mare încât autorităţile au instituit, în premieră pentru unele judeţe, stare de alertă şi cod roşu pentru vremea rea. Dintre toate judeţele prinse în infern, Constanţa a fost cel mai afectat, pentru că aici viscolul s-a manifestat cel mai puternic. Şi a avut şi unde, în condiţiile în care există o suprafaţă de teren împădurită foarte mică, iar vântul poate să se desfăşoare. Din birou ori din casă, poate că pentru unii situaţia nu a fost atât de gravă. Însă, pe teren, lucrurile au stat cu totul şi cu totul altfel. Chiar la limita supravieţuirii, am putea spune. O pot jura cu mâna pe inimă 80 de oameni care au fost salvaţi, în noaptea de miercuri spre joi, de pe Drumul Naţional 22, care leagă Constanţa de Tulcea. Şansa acestor oameni a fost un vehicul Hellgeth cu şenile, care a fost achiziţionat, printr-un proiect transfrontalier, de către CJC în urmă cu două luni. Pregătit pentru intervenţii speciale, şenilatul CJC, care se află în administrarea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP), a reuşit să pătrundă într-un timp-record, pe viscol, printre nămeţi de aproape trei metri, acolo unde niciun alt utilaj nu a putut să ajungă, nici măcar cele ale armatei. Sinistraţii au fost recuperaţi din maşini personale sau microbuze şi au fost duşi în adăposturi încălzite sau chiar la casele lor. Aventura drumarilor de la RAJDP a plecat de la un simplu apel venit din partea unei persoane care se afla într-un microbuz şi care fusese înzăpezită încă de miercuri după-amiază în dreptul localităţii Gura Dobrogei, pe DN 22. Spre surprinderea angajaţilor Regiei, care au ajuns la faţa locului în jurul orei 3.00, în microbuz au mai fost găsite alte 15 persoane, care încercau să ajungă la Tulcea. Îngheţaţi bocnă, fără apă şi mâncare, oamenii aşteptau de mai bine de 12 ore în maşină pentru a fi salvaţi. La apelul disperat al oamenilor, primul care care a putut ajunge a fost doar utilajul cu şenile al CJC.

AVENTURĂ Însă surpriza nu s-a încheiat aici, pentru că, în aceeaşi zonă, angajaţii CJC au mai găsit şi alte câteva zeci de autoturisme, ba chiar şi două utilaje grele de deszăpezire, toate îngropate în nămeţi. În total, şenilata a dus în adăposturi peste 80 de oameni din 30 de maşini. La acţiunea de salvare a oamenilor înzăpeziţi pe DN22 a contribuit chiar şi armata, cu două autocamioane şi un tanc. Intervenţia acestora a venit însă la câteva ore după ce utilajul CJC transportase deja cei 80 de oameni în locuri sigure. Însă soldaţii au reuşit să recupereze alte 11 persoane blocate în zona Nazarcea şi pe membrii unui club de Off-Road, care plecaseră să salveze alţi sinistraţi blocaţi în troiene, dar au rămas la rândul lor înzăpeziţi. Per total, în timpul codului roşu autorităţile judeţene au organizat 200 de intervenţii, în care au fost ajutate sute de persoane blocate în zăpadă sau care au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă. Potrivit autorităţilor, intervenţii dificile au fost şi în zonele Corbu şi Deleni, de unde s-au reuşit recuperarea şi adăpostirea a 91, respectiv 40 de persoane. De asemenea, alte câteva zeci de persoane aflate în 42 de autoturisme din zonele localităţilor Lumina, Tariverde şi Hârşova au fost luate şi duse în adăposturi. În această luptă au intervenit peste 850 de persoane care au acţionat în Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă: lucrători ai regiilor de drumuri, ai MAI, poliţişti, jandarmi, ISU, poliţişti de frontieră, medici, personal Enel şi MApN.

Cu un pas înaintea guvernanţilor

După ce autorităţile de la Bucureşti au căutat piatra filozofală, au ieşit în aceste zile şi au anunţat autorităţile locale că pot obţine fonduri europene pentru achiziţionarea de utilaje de deszăpezire. În paralel, tot cei de la Bucureşti, prin ministrul delegat al Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, Lucia Varga, ne-au mai anunţat că Guvernul pune la bătaie 30 de milioane de lei pentru realizarea de perdele forestiere de-a lungul drumurilor, care să împiedice pe viitor înzăpezirea şoselelor. Numai că ceea ce anunţă Guvernul nu este o noutate pentru Consiliul Judeţean Constanţa, care derulează de ani buni astfel de proiecte şi programe atât pentru atragerea de fonduri europene pentru achiziţionarea de utilaje de deszăpezire, cât şi pentru realizarea de perdele forestiere. „Avem peste 35 km de perdele forestiere de-a lungul drumurilor judeţene. Acolo unde există aceste perdele, evident, zăpada a fost oprită. Ţipăm de patru ani, de când am început acest program, şi am rugat toate guvernele să prindă programul la nivel naţional şi să extindă proiectul la toate categoriile de drumuri”, a spus vicepreşedintele CJC Cristian Darie. El a adăugat că atât utilajele de deszăpezire, pe care CJC le-a achiziţionat printr-un proiect transfrontalier, cât şi perdelele forestiere au fost de mare folos în lupta cu ninsoarea.



12