Salvarea „mamuţilor” muribunzi, (pro)misiune imposibilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Presiune marca FMI

Salvarea „mamuţilor” muribunzi, (pro)misiune imposibilă

Eveniment 04 Februarie 2013 / 00:00 435 accesări

ÎNTÂRZIERI MAJORE Autorităţile au la dispoziţie câteva luni în care se facă ce nu s-a putut face în doi ani - reforma companiilor de stat. Dacă eşuează, acordul dintre România şi Fondul Monetar Internaţional se încheie automat, fără posibilitate de reînnoire. Lichidarea, privatizarea şi/sau eficientizarea „mamuţilor” neperformanţi ai statului pare o misiune imposibilă, lista fiind extrem de lungă. Guvernul s-a angajat să listeze 15% din acţiunile Romgaz, până la finele lui octombrie, cu o întârziere de şapte luni faţă de termenul asumat iniţial, şi încă 10% din titlurile Hidroelectrica, imediat ce compania iese din insolvenţă. De asemenea, la Romgaz şi Hidroelectrica, statul trebuie să instaleze manageri privaţi, până la finele lui martie. Complexul energetic Oltenia va fi vândut unui investitor strategic, nu înainte ca statul să listeze la bursă, până la 31 octombrie, un pachet de 15% din titlurile companiei. Potrivit scrisorii de intenţie către FMI, „decizia de privatizare a complexului energetic Hunedoara va fi adoptată până la sfârşitul lunii în curs, iar în martie va fi angajat un consultant care să asigure vânzarea companiei, după preluarea activelor viabile de la Compania Naţională a Huilei”. Dacă nu se va găsi un investitor strategic, societatea va intra în insolvenţă şi de acolo, cel mai probabil, în faliment. În continuare, până în noiembrie, autorităţile vor ceda participaţia majoritară deţinută la filialele Electrica; pentru asta, statul va angaja un alt consultant, până la finele lui aprilie.

PATIMILE CFR În perioada imediat următoare vor avea loc lichidările Termoelectricaşi CN a Huilei, companii ale căror active mai „spălate” vor fi transferate, conform înţelegerii cu FMI, către ale societăţi. Altă promisiune a Guvernului este de a angaja administratori privaţi la CFR Marfă şi CFR Călători, până la 28 februarie, şi la CFR Telecom, CFR Electrificare şi Metrorex, până la 31 martie. Sarcina managerilor va fi una ingrată, CFR fiind o companie complet depăşită de situaţia socio-economică din ţară. Cine a mai auzit de un operator feroviar naţional care să suspende o linie vitală (Bucureşti - Constanţa) din cauza „magneţilor”? Şi fuziunea dintre Radet şi Elcen va fi supervizată de un consultant, care va decide dacă operaţiunea aduce sau nu un plus de performanţă. Nu în ultimul rând, administratorul judiciar al Oltchim trebuie să prezinte un raport amplu privind situaţia companiei, până la finele lui aprilie, dată la care se va decide soarta companiei muribunde. Potrivit analiştilor, restructurarea Oltchim va fi foarte dură, cel puţin 2.000 dintre cei 3.000 de salariaţi urmând să fie trimişi acasă.

Taguri articol
FMI


12