Reprezentanţii Băncii Mondiale avertizează că oceanele lumii sunt ameninţate, cerând ajutorul guvernelor din întreaga lume şi ONG-urilor pentru a le proteja prin strângerea de fonduri în valoare de 1,5 miliarde de dolari, în următorii cinci ani. Pescuitul excesiv şi distrugerea habitatului marin pun în pericol oceanele lumii. Circa 85% din zonele de pescuit din oceane sunt exploatate la maximum, unele fiind chiar supra-exploatate sau epuizate. Reprezentanţii Băncii Mondiale atrag atenţia că statisticile şi cercetările arată clar că nu facem destule eforturi pentru a evita o catastrofă, motiv pentru care problemele din oceane se agravează pe zi ce trece. Şeful Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a declarat că deja există resurse considerabile ce ar putea ajuta la refacerea oceanelor, dar că este nevoie de un efort global coordonat pentru a putea implementa strategiile. Acesta a propus o serie de obiective, printre care şi refacerea a cel puţin jumătate din rezervele de peşte oceanic în următorii zece ani. Suprafaţa zonelor marine protejate se ridică la 2% din totalul suprafeţei de ocean, comparativ cu suprafaţa de uscat protejată, care este de 12% din întinderea uscatului. Un miliard de locuitori ai ţărilor dezvoltate depind de aportul de proteine adus de peşte, iar pentru o altă jumătate de miliard, pescuitul reprezintă principala sursă de venit. Mai mult, pentru unele state insulare din Pacific, peştele reprezintă 80% din totalul exporturilor.