Salvată din ştreang

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salvată din ştreang

Eveniment 04 August 2008 / 00:00 803 accesări

Certurile tot mai dese cu mama sa au împins-o pe o constănţeancă la un gest extrem: femeia a încercat să-şi pună capăt zilelor, spînzurîndu-se de o grindă a casei. Potrivit poliţiştilor, evenimentul s-a petrecut sîmbătă seara, pe strada Valul lui Traian, din Constanţa, în casa în care Ana Martin, de 52 de ani, locuieşte împreună cu mama sa. De ceva vreme, relaţia dintre mamă şi fiică nu mai era una atît de bună, cele două femei purtînd frecvent discuţii aprinse. Cearta de sîmbătă a fost, pentru fiică, picătura care a umplut paharul. Supărată de vorbele grele pe care i le-a adresat propria mamă, femeia a recurs, ca ultimă soluţie, la sinucidere şi şi-a pus ştreangul de gît într-o anexă a locuinţei. Norocul femeii a fost că unul dintre vecini, Marius Tudose, a auzit ţipetele celor două femei şi a ieşit să vadă ce se petrece. Bărbatul a văzut-o pe Ana Martin îndreptîndu-se spre o anexă din curtea casei, ameninţînd că se omoară şi a urmărit-o. Cînd a intrat în magazie şi a văzut-o pe vecina lui atîrnînd în ştreang, el a tăiat imediat funia cu un cuţit şi a eliberat-o din strînsoare. O ambulanţă a transportat-o pe victimă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internată în Clinica ORL.



12