Salvați ecosistemul Mării Negre prin... ateliere de discuții?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Unic, dar degradat

Salvați ecosistemul Mării Negre prin... ateliere de discuții?!

Ştiință 01 Martie 2018 / 15:08 1924 accesări

Ecosistemul Mării Negre se degradează constant, de ani de zile. Este unic prin multe particularități cum ar fi, de exemplu, faptul că straturile de apă nu se amestecă aproape niciodată și, de asemenea, că stratul subțire superior al apei (până la 150-200m) este cel care susține viața în ecosistemul Mării Negre. Cu toată unicitatea lui, ecosistemul Mării Negre este considerat a fi unul din cele mai degradate ecosisteme, după cum precizează ONG Mare Nostrum, într-o invitație la un... atelier de discuții?! „Gravitatea și rapiditatea manifestării acestor schimbări climatice a transformat Marea Neagră într-una dintre cele mai importante zone marine din lume, iar elaborarea unui plan de măsuri pentru conservarea ecosistemului marin devine absolut necesară“, transmit reprezentanții ONG-ului. Cum se vor rezolva problemele ecosistemului prin discuții peste discuții? Păi se pare că, astfel, „se vor identifica, în timp real soluțiile“. Serios?! Așteptăm și punerea în practică a soluțiilor căci de la vorbă la faptă, se știe că este cale lungă.

În ce constă degradarea

Efectele schimbărilor climatice se manifestă la nivelul Mării Negre prin: eroziunea costieră, eutrofizarea, poluarea, declinul biodiversității, degradarea peisajelor. Iată care sunt principalele minusuri ale ecosistemului, potrivit informării ONG marea Nostrum. Cantitatea de oxigen din Marea Neagră a scăzut cu 44% în perioada 1955 -2015, iar adâncimea de penetrare a oxigenului din bazin a scăzut de la 140 m în 1955 la 90 m în 2015, ceea ce reprezintă cea mai mică valoare anuală înregistrată în această perioadă. Evoluția anuală a temperaturii apei din Marea Neagră (la stația Constanța) crește cu +0,02°C/an și s-a observat tendința descrescătoare a salinității, cu o medie de 0,01PSU/an. (INCDM, 2012). Fenomenele de îngheț: din 1929 până în 2012 au avut loc 16 astfel de evenimente, cele mai frecvente în luna februarie (luna cu temperaturi minime ale aerului și apei mării).

Pentru cei interesați, atelierul de discuții va avea loc pe 6 martie 2018, între orele 09.00-17.00, la Hotel IBIS Constanța. Printre participanți se numără reprezentanți ai instituțiilor de cercetare, instituțiilor publice, precum și reprezentanți ai mediului economic din Constanța.

Aceste ateliere mai sunt organizate în 14 state partenere ale proiectului MARINA din Europa, precum Italia, Spania, Franta, Portugalia, Cipru, Turcia, Danemarca, Polonia, Belgia, Estonia, Irlanda. Tematica atelierelor diferă de la țară la țară: Marine Transportation, Marine Biotechnology, Sea Transportation and Maritime Spatial Planning, Blue Growth

Scopul atelierelor este de a implica toți cetățenii și grupurile de interese în dezbaterile participative, consultări și activități de co-creare . Pentru mai multe informații privind proiectul și subiectele abordate de alte țări puteți accesa pagina http://www.marinaproject.eu/.

Taguri articol


12