Samantha Fox şi Sabrina, în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Samantha Fox şi Sabrina, în România

Monden 11 Iunie 2010 / 00:00 545 accesări

Vă mai amintiţi de starurile disco ale anilor \'80, Samantha Fox şi Sabrina? Acestea vor concerta, după multă vreme de când gloria lor a apus, pe 26 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti. Cele două cântăreţe au în comun faptul că apar pe o compilaţie lansată în 1995, ce cuprinde 20 de piese. În plus, ele au înregistrat, în luna iunie a acestui an, un cover după piesa „Call Me\" a celor de la Blondie.

Sabrina Salerno „era” cunoscută pentru frumuseţea ei mediteraneană, aceasta remarcându-se încă de la vârsta de 15 ani, când a câştigat câteva premii importante la concursurile de frumuseţe. Cea mai cunoscută melodie a cântăreţei este „Boys\", devenit hit la nivel mondial. Discografia sa cuprinde albumele: „Sabrina\" (1987), „Something Special\" (1988), „Super Sabrina\" (1988), „Super Remix\" (1990), „Over the Pop\" (1991), „Maschio Dove Sei\" (1996), „Numeri\" (1999), „A Flower\'s Broken\" (1999) şi „Erase/Rewind Official Remix\" (2008).

Cântăreaţă, model şi actriţă, Samantha Fox a fost comparată cu Marilyn Monroe şi Madonna, datorită prezenţei scenice deosebite. De-a lungul timpului, Samantha Fox a lansat mai multe albume, precum „Touch Me\" (1986), „Samantha Fox\" (1987), „I Wanna Have Some Fun\" (1988), „Just One Night\" (1991), „Greatest Hits\" (1992), „21st Century Fox\" (1998), „Watching You Watching Me\" (2002), „Angel with an Attitude\" (2005) sau „Greatest Hits\" (2009).

Biletele la spectacolul de la Bucureşti au preţuri cuprinse între 50 şi 250 lei, în funcţie de locul în sală, şi sunt disponibile la Sala Palatului, în magazinele Diverta sau online, pe myticket.ro, bilete.ro, blt.ro, biletoo.ro şi ticketpoint.ro.

Taguri articol


12