Sâmbătă au loc primele meciuri ale anului în Divizia A2 la volei feminin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sâmbătă au loc primele meciuri ale anului în Divizia A2 la volei feminin

Sport 19 Ianuarie 2018 / 17:28 954 accesări

Sâmbătă, după o pauză de șase săptămâni, în Divizia A2 la volei feminin este programată prima etapă din 2018. După ce au jucat anul trecut și două etape din returul sezonului regulat, formațiile din Seria Est vor disputa partidele contând pentru etapa a 10-a, în care ambele formații constănțene vor evolua pe teren propriu, de la ora 14.00. CS Medgidia va primi vizita Rapidului din București, în Sala Sporturilor Iftimie Ilisei, iar ACS Top Volei 05 Constanța va avea o „misiune imposibilă” în fața liderului CSU Galați, în sala „Tomis” din Constanța. La echipa din Constanța a fost legitimată în această iarnă și o jucătoare cu experiență, Elena-Marinela Koseoglu, fostă Surmei. Are 37 de ani și evoluează pe postul de extremă, fiind fostă jucătoare la mai multe echipe constănțene de liga a doua.

Meciul de la Medgidia poate fi considerat ca derby al etapei, pentru că opune două ocupante ale podiumului. Gazdele nu au modificări în lot față de anul 2017, iar sâmbăta trecută au disputat două meciuri de verificare în compania echipei CSU Galați. A fost 4:1 pentru liderul Seriei Est în primul joc și 3:1 pentru Medgidia în al doilea. „Au fost două meciuri de pregătire foarte bune, în care echipa noastră a crescut în joc de la un set la altul. Se vede o îmbunătățire a jocului și sper să continuăm pe acest drum ascendent și în partea a doua a campionatului. Chiar dacă suntem conștienți că nu putem deocamdată să jucăm în Divizia A1, avem ca obiectiv să ne calificăm la turneul de promovare, adică să terminăm play-off-ul după CSU Galați, care în opinia mea are la ora actuală, după ce a transferat-o și pe Ana-Maria Berdilă, un lot cu care poate evolua cu succes în primul eșalon”, a declarat Florin Voinea, antrenor principal la CS Medgidia.

Celelalte meciuri ale etapei sunt CSM Unic LPS Piatra Neamț - CSM 2007 LPS Focșani și CSM II București - CTF Mihai I București (ora 10.30). Față de tur, CSM Focșani s-a întărit cu două jucătoare, centrul Roxana-Mihaela Lupu și extrema Karina-Iuliana Gorbe, împrumutate de la Știința Bacău. La Galați, pe lângă Berdilă, au mai venit Ioana Ștefu și Ioana Simovici-Marin. „În urma acestor transferuri, returul se anunță din start mult mai interesant. Îmi doresc ca fetele să capete o încredere din ce în ce mai mare în propriile forțe și să abordăm la victorie fiecare meci. Cred că, dacă vom reuși să creștem și la capitolul mentalitate, putem ataca promovarea în Divizia A1 în sezonul viitor”, a mai spus Florin Voinea.

Clasament: 1. CSU Galați 25p (setaveraj 26:4); 2. Rapid București 22p (24:7); 3. CS Medgidia 19p (21:10); 4. CSM 2007 LPS Focșani 18p (20:12); 5. CSM Unic LPS Piatra Neamț 10p (11:18); 6. CSM II București 9p (13:21); 7. CTF Mihai I București 5p (7:23); 8. ACS Top Volei 05 Constanța 0p (0:27).

Citește și:

CS Medgidia a încheiat pe podium anul 2017

Înfrângeri la zero pentru echipele constănțene



12