Ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor Domnului este cunoscută în tradiţia creştină ca "Sâmbăta lui Lazăr". Astfel, în această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.

Tradiţia spune că în sâmbăta dinainte de Duminica Floriilor, credincioşii duc ramuri de salcie la mormintele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. Cunoscută ca şi Sâmbăta lui Lazăr, în această zi Biserica face pomenirea învierii lui Lazăr de către Domnul Iisus Hristos înfăptuită în Betania. Creştinii se roagă Domnului ca toţi cei adormiţi să fie aşezaţi „în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea”.

POVESTEA:

Înaintea intrării Domnului în Ierusalim în Duminica Floriilor, Iisus face o minune. L-a înviat pe prietenul Său Lazăr din Betania, care a fost mort, patru zile, şi îngropat. A fost considerată o dovadă incontestabilă a dumnezeirii lui Iisus. Dar nici măcar această minune a biruirii morţii evidente de către Acela ce „cu moartea pe moarte a călcat" nu avea să împiedice toate acele tragice, dar mântuitoare evenimente care aveau să urmeze în săptămâna următoare evenimentului din Betania. Învierea lui Lazăr preînchipuie învierea cea de obşte, a tuturor, şi de aceea în această sâmbătă se face pomenire generală pentru morţi.

Minunea învierii din morţi a lui Lazăr aduce aminte de un mare adevăr pe care Biserica ni-l aminteşte prin tradiţiile şi rânduielile ei. Cei care au murit şi nu mai sunt printre noi, nu sunt uitaţi, nu sunt „în nefiinţă", aşa cum se obişnuieşte să spunem ei sunt pomeniţi în Biserică, iar sâmbăta, în mod deosebit, se săvârşesc slujbe speciale.

În timpul slujbei, Dumnezeu este rugat să le dăruiască iertarea păcatelor prin care au greşit în timpul vieţii şi să fie rânduiţi întru fericirea cea veşnică. Chiar dacă trupul rămâne neînsufleţit, este îngropat şi se descompune, sufletul îşi continuă existenţa în lumea veşniciei. Crezând în Înviere şi mărturisind legătura strânsă care există între suflet şi trup, Sfinţii Părinţi au hotărât ca Biserica să facă pomenirea celor plecaţi din lumea aceasta, să se roage pentru ei, mijlocind pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor. Este considerată dovada dragostei care nu-i uită pe cei care nu mai sunt printre noi şi care este mai puternică decât moartea, chiar şi dincolo de pragul mormântului.

Conform Tradiţiei, după minunea făcută de Iisus, Lazăr a fost numit episcop al oraşului Chition şi a trecut la cele veşnice la 30 de ani de la învierea sa.

RAMURILE DE SALCIE, NELIPSITE DE LA SĂRBĂTOAREA FLORIILOR

Femeile duc ramuri de salcie la biserică pentru sfinţire, pe care o duc acasă. În sâmbăta de pomenire a morţilor, tradiţia spune că oamenii duc ramuri de salcii şi la cimitir. Salcia este considerată simbol al renaşterii, curăţiei duhovniceşti dobândite prin rugăciune. Un obicei care ce s-a păstrat şi este des întâlnit mai ales la sat, este împodobirea gospodăriei cu crenguţe de salcie care se agaţă la poartă sau în alte locuri. După ce trec sărbătorile pascale se pun la icoană, unde se pătrează pe tot parcursul anului. Tradiţia mai spune că La Moşii de Florii, femeile fac şi plăcinte pe care le împart mai ales săracilor, fiind pomenit astfel şi Lazăr. De asemenea, plăcintele mai erau date mamelor cu copii mici.

MOŞII DE FLORII: ISTORICUL SĂRBĂTORII

În această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45.

Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus.

Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului.

TRADIȚII ȘI OBICEIURI

Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.