Distracţia şi concertele continuă, şi în seara de sâmbătă, prin cluburile constănţene. În clubul Goblin, de la ora 22.00, va avea loc un eveniment intitulat „Silent Sound”, după un nou concept original de distracţie. Astfel, în club vor fi prezenţi trei DJ care practică stiluri diferite de muzică: Undoo, Gojira, Masse. Toţi participanţii la eveniment vor primi la intrare un set de căşti wireless şi vor putea alege canalul unuia dintre cei trei DJ. În funcţie de preferinţă, petrecăreţii vor dansa pe stilul muzical preferat, fără să se „încurce” unii pe ceilalţi. Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei.
Tot sâmbătă noapte, de la ora 22.00, în clubul Heaven\'s Hell va avea loc un concert al formaţiei Norzeatic, prilejuit de lansarea albumului „Exerciţii pe ritm de pace”. În deschidere va mixa Fresh the Funkster, iar preţul unui bilet este de 15 lei. În clubul Doors, de la ora 21.00, are loc petrecerea tematică intitulată „Les InRockuptibles”, iar în clubul Room 46 este organizată petrecerea „Ladies Night”, unde doamnele şi domnişoarele beneficiază de „free bar”. Ambele petreceri au intrare gratuită.