“Samba-tour”, la debut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Samba-tour”, la debut

Politică 17 Iulie 2009 / 00:00 721 accesări

Senatorul PSD Nicolae Moga a lansat, ieri, programul Samba - tour, prin care cetăţenii din Colegiul senatorial numărul 5 efectuează excursii săptămînale în staţiunea Mamaia, unde vor putea asista, la Piaţeta Cazino, la spectacolele trupei de samba Vai - Vai, din Sao Paolo. Potrivit senatorului Nicolae Moga, de două ori pe săptămînă, cîte 45 de persoane vor putea să viziteze Mamaia şi să danseze alături de trupa de samba Vai - Vai. „Primarii se vor ocupa, împreună cu asociaţiile de locatari, să anunţe vîrstnicii, iar noi îi vom aduce cu Moga-mobilul la Constanţa. Pentru mulţi dintre ei este o ocazie unică de a vedea un astfel de spectacol, pe care nu ar avea ocazia să îl vadă decît la televizor sau la Rio de Janeiro. Este un spectacol unic şi este păcat să nu ajungă şi cetăţenii din Colegiul pe care-l reprezint acolo“, a declarat Moga. Prima şansă pentru a urmări spectacolul celor de la Vai - Vai au avut-o 45 de cetăţeni ai Mangaliei. „Nu ne aşteptam să vedem ceva atît de exotic. Într-un adevăr, samba este ceva special, care nu se vede pe viu în fiecare zi”, a spus Claudia Toanţă. Un alt locuitor al Mangaliei care a fost încîntat de dasurile brazilienilor a fost Victoria Alexandru. „Îmi place foarte mult acest dans şi sînt impresionată de aceste ritmuri, iar costumele m-au dat gata”, a spus Victoria Alexandru. Referitor la acţiunea senatorului Moga, primarul Claudiu Tusac a declarat: „Dansatorii brazilieni sînt, într-adevăr, excepţionali. Este şi o oportunitate pentru a face schimb de experienţă, să vedem cu ce atrag turiştii cei din Mamaia. Noi avem atracţiile noastre în sudul litoralului, ei pe ale lor şi avem permanent de învăţat unii de la alţii. Îi invităm, la rîndul nostru, pe constănţeni să vină la marile noastre evenimente: Liberty Parade, Festivalul Callatis şi altele, cu renume”. Trupa Vai - Vai (în traducere Hai - Hai) face parte dintr-o şcoală de samba foarte apreciată în ţara de origine. Dansatorii au venit la Mamaia la invitaţia primarului Constanţei, Radu Mazăre, şi oferă spectacole timp de cinci zile pe săptămînă, timp de două luni. Astăzi este rîndul altor 45 de cetăţeni din Mangalia de a vedea la lucru trupa de samba Vai - Vai, transportatul fiind asigurat cu autocarul senatorial al lui Nicolae Moga.



12