Exclamaţia asta am parafrazat-o după Tudor Octavian. Ziaristul folosise expresia „sămânţă de comunism”, iar eu am împrumutat-o, uşor schimbată, fără să mai cer voie, fiindcă mi s-a părut foarte bună pentru un titlu de editorial. Pare greu de crezut, dar acest enunţ caracterizează de minune atitudinea legislativă a Guvernului Boc şi a Partidului Democrat-Liberal, care se pretind a fi „forţe de dreapta” pe eşichierul politic! După cum aţi văzut, în tot cursul săptămânii trecute, sarabanda demagogică a pensiilor „nesimţite” şi a grilei „unitare” de salarii a continuat să stârnească valuri de proteste sociale. La tot acest veritabil scandal se adaugă, începând de ieri, dezbaterile pe noua Lege a educaţiei, însă asupra lor voi reveni cu altă ocazie. Din nevoia disperată de a atrage bani la bugetul secătuit al ţării, actualul cabinet este în stare să stoarcă resurse financiare şi din piatră seacă. În plus, Boc vrea să impoziteze orice, chiar şi aerul pe care îl respirăm, doar doar va reuşi să mai umple cu ceva visteria statului. Sub aparenţa „justiţiei” salariale şi a pensiilor, haiducul Boc a ajuns să practice un fel de egalitarism social de sorginte comunistă, deşi se revendică de la un program politic de „dreapta”... Care dreaptă, când guvernul vrea să ne facă pe toţi „o apă şi-un pământ” social?! Aici a intervenit analiza pertinentă a comentatorului Tudor Octavian, la care subscriu. Ca să existe normalitate într-o ţară, oamenii nu pot avea venituri egale. Aşa ceva este fals! Excelenţa profesională trebuie premiată. Un pilot de avion, de pildă, care a purtat prin aer o carieră întreagă milioane de pasageri, ducându-i cu bine la destinaţie, nu poate avea o pensie de portar de noapte. Un neuro-chirurg, ce lucrează cu bisturiul pe creierul pacientului, nu se poate duce la serviciu cu tramvaiul şi nu trebuie să aibă un salariu de fierar-betonist. E clar? De aceea, toate măsurile întreprinse acum de acest guvern de „dreapta” conţin un sâmbure de comunism... Ce ironie a sorţii!