POZIŢIE CONSOLIDATĂ Samsung Electronics şi Apple au dominat şi anul trecut piaţa telefoanelor inteligente, acumulând jumătate din vânzările totale, care au crescut cu 43%, la 700 de milioane de unităţi, potrivit datelor prezentate de compania de cercetare a pieţei Strategy Analytics. Cota de piaţă a Samsung a urcat de la 19,9% la 30,4%, în timp ce Apple abia a avansat de la 19% la 19,4%. Între timp, Nokia a căzut de la 15,8% la 5% din livrările de smartphone-uri la nivel mondial. Nokia suferă în absenţa unui ”telefon-erou” veritabil în gamă, care să poată fi considerat ”ucigaşul” iPhone 5 sau Galaxy S III.
Samsung a vândut, anul trecut, 213 milioane de smartphone-uri, faţă de 97,4 milioane în 2011, în timp ce livrările Apple au urcat de la 93 milioane la 135,8 milioane unităţi. Vânzările Nokia au coborât de la 77,3 milioane la 35 de milioane de telefoane inteligente. Profitul net al Samsung Electronics a crescut cu 76% în trimestrul patru din 2012, la 6,6 miliarde de dolari, însă compania a avertizat că rezultatele operaţionale din acest an ar putea fi afectate cu cel puţin 2,8 miliarde de dolari de aprecierea wonului sud-coreean. Cel mai mare producător de telefoane mobile, televizoare şi cipuri de memorie a înregistrat vânzări de 52,2 miliarde de dolari numai în ultimele trei luni ale anului trecut, în urcare cu 18% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a lui 2011. Evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb valutar a afectat profitul obţinut de Samsung din vânzările de smartphone-uri în China şi Brazilia, deşi compania a reuşit să-şi consolideze poziţia de lider de piaţă la nivel mondial. Acţiunile Samsung au scăzut vineri, la Seul, cu 2%, sentimentul negativ fiind antrenat şi de precizările companiei privind investiţiile. Cheltuielile de capital vor fi menţinute în acest an la niveluri similare cu 2012, după cum a anunţat grupul.
PREFERINŢELE AMERICANELOR Pe de altă parte, compania YouGov BrandIndex, care se ocupă cu studii de piaţă, a alcătuit topul celor mai vizibile zece mărci din SUA. Google închide clasamentul primelor zece mărci, iar Apple ratează topul, aflându-se pe poziţia 11. Lista este alcătuită pe baza unui sondaj efectuat printre 1,2 milioane de americani. Google a coborât de pe poziţia a patra în 2011 pe locul 10. Google a început anul cu probleme privind securitatea clienţilor şi cu o slabă acoperire a serviciului Google+. Dar compania s-a bazat pe încrederea oamenilor acumulată în anii precedenţi şi pe serviciile legate de telefonia mobilă. Compania a încheiat înţelegerea cu Motorola şi a strâns legăturile cu Samsung. Pe locul 9, YouTube, deţinut de Google, Yşi-a făcut pentru prima dată apariţia în topul celor mai apreciate mărci. În 2011, pentru prima dată în istorie, Youtube a avut un videoclip care a depăşit un miliard de vizualizări, ”Gangnam Style”. Pe 8 Kindle se află pentru prima dată în top. Conform Amazon, Kindle Fire HD este cel mai bine vândut produs pe Amazon, iar pe următoarele două locuri se află Kindle Paperwhite şi Kindle-ul de 69 de dolari.
Pe 7, compania Target a urcat două locuri în clasament faţă de anul trecut. Al doilea mare retailer de reduceri din SUA a iniţiat o campanie amplă pentru americani în 2012. Urmează Ford, care a urcat un loc faţă de 2011. În 2012, Ford a adoptat o strategie neobişnuită pentru promovarea propriilor produse, fără să menţioneze numele companiei în reclame. Purtătorul de cuvânt al companiei a explicat mişcarea prin faptul că produsele companiei au o calitate atât de înaltă că nu au nevoie nici măcar de marcă, pentru a fi apreciate. Pe 5, lanţul de magazine care vinde produse pentru casă Lowe\'s a urcat un loc. Angajaţii companiei au fost dotaţi cu câte un iPhone pentru a răspunde mai eficient doleanţelor clienţilor, iar managerii au primit câte un iPad în 2012. Site-ul propriu deschis la sfârşitul lui 2011 le-a adus clienţilor nenumărate opţiuni privind cumpărăturile făcute sau programarea altora. Pe 4, postul TV History Channel este o prezenţă constantă în top şi singurul de acest gen rămas în clasament după ce Discovery a coborât pe 14. Producţia ”Hatfields & McCoys”, filmată în România, a adus postului cea mai mare audienţă din istorie în 2012. Noua serie anunţată, Vikings, a stârnit deja un interes major, deşi nu a început încă să fie difuzată.
Pe podium se află marca de cereale Cheerios, care a urcat două poziţii în clasament, de pe cinci în 2011, după ce a introdus două noi arome pe piaţă. Amazon se află pentru al doilea an consecutiv pe poziţia secundă a topului. În 2012, cei de la Amazon au lansat o campanie de promovare amplă şi au introdus noi produse din familia de produse Kindle. De asemenea, vânzările au fost extinse în domeniul modei şi al produselor de lux. Pentru al treilea an consecutiv, Subway, cel mai rapid lanţ de magazin alimentar, se află pe primul loc al topului. În 2012, compania şi-a continuat promovarea prin campania ”Oameni celebri”. În cadrul acesteia, anul trecut a participat şi mama lui Michael Phelps, Debbie, care îi dă fiului ei un sandviş cu carne de curcan şi bacon, pentru a-l motiva spre medalia de aur.