Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, ieri, că şcolile profesionale, de arte şi meserii (SAM) şi liceele tehnologice trebuie \"regândite\" şi racordate la nevoile de pe piaţa muncii, întrucât tot mai mulţi angajatori de plâng de lipsa meseriaşilor.
“Trebuie să regândim şcolile profesionale şi liceele tehnologice, care trebuie racordate la nevoile de pe piaţa muncii. Şcolile profesionale şi liceele tehnologice trebuie să asigure, prin profesionalizare, aşteptările angajatorilor, pentru că din ce în ce mai mulţi se plâng că nu mai avem meseriaşi. Trebuie să îi dăm elevului mai multă şansă de reuşită într-un asemenea segment de profesionalizare”, a afirmat Andronescu. Aceasta a adăugat că primele încercări legate de dezvoltarea învăţământului profesional au existat deja în anul 2003.