Rezidenţiatul 2011 a luat sfârşit, ieri afişându-se listele finale în urma contestaţiilor depuse de către candidaţi. Astfel, peste 86% dintre candidaţi s-au declarat fericiţi, ei obţinând punctajul de promovare, potrivit Ministerului Sănătăţii (MS). Din totalul de 5.025 tineri absolvenţi ai ...
900.000 de bărbaţi din România, cu vârste între 50 şi 90 de ani, au o serie de afecţiuni ale prostatei. Pentru a-i ajuta pe cei peste 11.500 de medici de familie să răspundă nevoilor de îngrijire ale acestora, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) lansează două cursuri gratuite privind ...
Specialiştii Centrului Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile au înregistrat, în intervalul 14-20 noiembrie, 98.145 cazuri de infecţii respiratorii acute, cu 8,2% mai multe decât cele înregistrate în săptămâna precedentă, la nivel naţional nefiind confirmat în laborator niciun caz de gripă ...
La sfârşitul acestei săptămâni, tinerii absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi farmacie vor afla rezultatele finale la concursul de rezidenţiat, sesiunea 2011, anunţă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS). Mai exact, vineri, 25 noiembrie 2011, cele şase centre universitare în care s-a ...
Specialiştii subliniază pericolele provocate de lipsa igienei în România, aceasta fiind „încă o lecţie neînvăţată”, în condiţiile în care, în 2011, doar 72% din populaţie are acces la reţeaua de salubritate, cu un procent mai mult ca în anul 1990. „Cum educaţia eficientă se face ...
Numărul prematurilor înregistraţi în Constanţa rămâne, în continuare, ridicat. Dacă în 2010 se observa o uşoară scădere a ratei prematurităţii faţă de 2009, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, în 2011, cifra este, din nou, mai mare. Potrivit ...
Senatorii au aprobat o propunere legislativă care reglementează organizarea de cabinete medicale şi stomatologice în unităţi de învăţământ public sau privat, aşa cum era odată. În favoarea propunerii legislative privind medicina şcolară, iniţiată de un grup de senatori PNL, PDL, UDMR şi ...
În ultima zi a săptămânii trecute s-a celebrat ziua comemorării victimelor traficului rutier, ocazie cu care şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa şi-au exprimat sprijinul pentru cei afectaţi de accidente rutiere. „Atragem atenţia întregii societăţi asupra ...
Peste cinci mii de absolvenţi de medicină şi farmacie au susţinut ieri unul dintre cele mai importante examene din cariera lor, rezidenţiatul – ce le va permite drept de practică. Imediat după examen, ei au obţinut primele punctaje, eventualele contestaţii putând fi depuse în 24 de ore de la ...
Ministerul Sănătăţii (MS) organizează, duminică, concursul de rezidenţiat, examenul care dă drept de practică tuturor absolvenţilor medicinişti, cu condiţia să îndeplinească punctajul care să-i promoveze. Potrivit unui comunicat al MS, spre deosebire de anii trecuţi, acesta se va desfăşura ...
Din 2008, la fiecare 18 noiembrie se celebrează Ziua Europeană de Informare despre Antibiotice (ZEIA). Ea reprezintă, pentru întreaga Europă, oportunitatea de a se concentra asupra unei probleme serioase a sănătăţii publice: rezistenţa la antibiotice (RA). Tema ZEIA 2011 este: „Antibioticele - ...
O adevărată isterie s-a iscat în mai multe ţări din Europa Centrală, după ce Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a anunţat detectarea unor particule cu nivel redus de iod radioactiv 131 în Cehia şi în alte părţi ale Europei, în ultimele săptămâni. Atât oficiali europeni, cât şi ...
Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o afecţiune întâlnită tot mai des în rândul populaţiei. Astfel, de fiecare dată când au ocazia, medicii trag un semnal de alarmă, dar vin şi cu sfaturi. Şeful Biroului de Programe de Sănătate şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul Direcţiei de ...
Aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, atrage atenţia, cu ocazia Zilei fără tutun – celebrată ieri - preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, prof. univ. dr. Florin Mihălţan. El spune că studiile arată că 89% dintre fumătorii din întreaga ţară şi-ar ...
GRECIA Beznă la Ministerul Sănătăţii Ministerul Sănătăţii din Atena a rămas fără curent electric, pentru că nu şi-a plătit facturile. Ministerul datorează companiei naţionale de electricitate 3,8 milioane de euro. Angajaţii companiei de distribuţie a curentului electric care au întrerupt ...
Absolvenţii facultăţilor de medicină care vor susţine examenul de rezidenţiat în 2012 nu vor mai fi nevoiţi să răsfoiască o bibliografie vastă, rectorii universităţilor de medicină şi farmacie din ţară luând decizia alcătuirii unei bibliografii unice. Este vorba despre Cartea – „Book ...