Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea şi preşedintele CNAS Răzvan Vulcănescu au aprobat Ordinul comun care detaliază modul de aplicare a noilor mecanisme de încheiere şi de derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, reglementate prin OUG nr. 32/2018.
Amintim că prin această Ordonanţă de Urgenţă s-a modificat recent un act normativ similar, OUG nr. 77/2011, privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în scopul creșterii accesului pacienților la toate medicamentele inovative, în funcție de indicația terapeutică, stadiul bolii și afecțiunile asociate.
Prin noile reglementări se instituie mecanisme şi grile de negocieri distincte care vor sta la baza încheierii contractelor de tip cost-volum, respectiv de tip cost-volum-rezultat pentru medicamentele pentru care s-a emis o decizie de includere condiționată în Lista de medicamente.
Aprobarea Ordinului comun menţionat va permite începerea negocierilor pentru încheierea de noi contracte de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, printre care şi a celor vizând tratamentul interferon-free al hepatitei virale cronice C.
Totodată, noile reglementări au fost prezentate la Bruxelles de preşedintele CNAS, în cadrul Summit-ului European dedicat eliminării virusului hepatitic C din Europa până în anul 2030.
„Datorită noilor reglementări în privinţa contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, România este considerată la ora actuală un exemplu de bună practică pe plan european în privinţa acţiunilor vizând combaterea infecţiei cu virusul hepatitic C şi reducerea prevalenţei bolii, aliniind-ne astfel obiectivelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”, a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.