Din reflex sau pentru că „aşa am apucat”, atunci când cumpărăm căpşuni, le spălăm, le scoatem codiţele, iar pe acestea le aruncăm. Cercetătorii de la o universitate italiană atrag însă atenţia că ele sunt totuși comestibile și benefice pentru sănătate. Italienii au efectuat ...
Oamenii au reflexul de a arunca la gunoi codiţele de la căpşuni, însă ele sunt totuşi comestibile şi benefice pentru sănătate - arată cercetători de la o universitate italiană, care au efectuat un studiu asupra binefacerilor micilor frunze ale atât de îndrăgitelor fructe, relatează ...
Un val de caniculă s-a abătut peste 21 de județe din România, printre care se află și Constanța. Acestea se află până vineri, 24 iunie, sub cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat. Temperaturile vor atinge 37 de grade Celsius în următoarea perioadă, iar disconfortul termic ...
Atragerea de fonduri europene poate reprezenta pentru sănătate o investiție în viitorul României, a declarat consilierul de stat de la Departamentul de Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale, Diana Păun. "România puternică nu poate fi bazată decât pe inovare, iar ...
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) din România trage un semnal de alarmă cu privire la situația gravă a lipsei unor medicamente din țara noastră. Potrivit unor informații oficiale transmise de Ministerul Sănătății condus de dr. Patriciu Achimaș Cadariu Camerei ...
National Institutes of Health (NIH) din SUA a anunțat marți lansarea unui vast studiu asupra Zika și a femeilor însărcinate din zonele afectate de virus, în special din America Latină, informează agenția France Presse. Acest studiu privind efectele infecției cu virusul Zika asupra copiilor și a ...
Naturistele cuceresc România. Din ce în ce mai multe produse pleacă din piaţa naturistă spre dulapurile oamenilor care speră ca, în felul acesta, să se menţină sănătoşi sau să îşi rezolve diverse probleme suficient de supărătoare încât să-i preocupe şi nu atât ...
Colegiul Medicilor a transmis, vineri, într-un comunicat, nemulțumirile privind declarațiile ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, care a comparat sistemul de Sănătate cu o feudă medievală. „Personalul din sănătate este îndreptăţit să fie mândru, să fie demn, să fie autonom ...
Ministerul Sănătății va acorda o atenție deosebită colectării datelor, creării unei strategii pentru forța de muncă din domeniu și elaborării de politici bazate pe dovezi, nu pe interese de moment, afirmă ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, într-un comunicat remis vineri presei. El precizează ...
Canicula pune stăpânire pe litoral, iar mercurul din termometre va urca din ce în ce mai mult în acest weekend. Medicii SMURD au lansat o campanie de informare a populației, pentru a preveni cazurile de leșin și de deshidratare. În pericol sunt mai ales persoanele care au probleme cardiace ...
După nenumăratele întâlniri cu reprezentanţi ai Guvernului, în care au explicat cu claritate care sunt problemele din sistem, acum medicii au ajuns la capătul răbdării. „În ciuda faptului că am solicitat de la CNAS și MS formele actualizate ale celor două acte normative care stau ...
Sistemul de sănătate din România este un sistem de tip feudal, a declarat ministrul Vlad Voiculescu, adăugând că până la sfârșitul mandatului vrea să destructureze o parte din componentele feudale care împiedică reforma din sistem. „Primul gând care-mi vine în ...
O declaraţie interesantă vine de la dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, președintele Societății Române de Cardiologie (SRC). Acesta a afirmat că românii se îngrijesc mai mult de cancer decât de bolile cardiovasculare, deși mortalitatea este mult mai mare la bolile de inimă. Această declaraţie ...
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) avertizează că amânarea semnării Contractului-cadru privind asistența medicală asigurată de CNAS înseamnă un risc ridicat de blocaj a sistemului începând cu 1 iulie 2016 și solicită implicarea activă a ministrului ...
De Ziua Mondială a Donatorului de Sânge (14 iunie), Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța a primit o veste excelentă: se află printre cele 10 centre de transfuzie sanguină din țară care vor fi renovate până la finalul lui 2016 de către Fundația Vodafone România și ...
Conducerea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat startul controalelor odată cu începerea sezonului estival, în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic. Astfel, în perioada 15 iunie - 31 august 2016, la nivelul fiecărei ...