Principala preocupare a celor de la Ministerul Sănătăţii (MS) ar trebui să fie finanţarea sistemului sanitar pentru că s-a ajuns atât de jos cu subfinanţarea “încât intră sub pământ”, este de părere membrul Comisiei pentru sănătate publică, senatorul PNL, Minerva Boitan. Ea întrevede probleme mari pentru sistemul sanitar în anul 2011, din cauza deciziilor luate de MS, dar şi a subfinanţării. “Acest MS, care face parte dintr-un Guvern “superperformant” nu se ocupă de finanţarea sistemului. Asta ar trebui să fie principala preocupare într-o perioadă de criză economică, într-o perioadă în care au scăzut contribuitorii la fondul de asigurări şi într-o perioadă în care România are ocazia să fie prima în Europa, dar la morbiditate, din păcate. Aşa cum a fost previzionat bugetul din sănătate – teoretic, vreo 16-17 miliarde de euro, dar practic vreo 14, fiind afectat de arieratele din anul trecut - aşa cum se fac colectările în această perioadă vom avea probleme în sănătate mai mari decât în anul trecut”, a declarat Minerva Boitan. Ea crede că ultimul ordin de ministru care nu permite spitalelor să depăşească 70 % din buget cu cheltuielile de personal va avea consecinţe grave asupra funcţionării spitalelor. Senatorul va cere ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, să explice cum se poate reduce, într-o lună sau două, un spital la 70 la sută din capacitatea lui funcţională. Potrivit acesteia, consiliile judeţene ar trebui să se implice în finanţarea spitalelor, mai ales prin plata utilităţilor. “Trebuie să atragem atenţia şi consiliile judeţene să fie preocupate să preia cheltuielile de funcţionare ale acestor unităţi sanitare. Nu mai putem să ne jucăm cu sănătatea: a ajuns undeva atât de jos încât intră sub pământ”, a declarat Minerva Boitan. Pe de altă parte, senatorul Boitan afirmă că parlamentarii nu vor putea permite “în vecii vecilor” trecerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în subordinea Ministerului Sănătăţii, aşa cum vrea ministrul Cseke, şi anunţă că a cerut trecerea acesteia în subordinea Parlamentului. “Dacă acceptăm propunerea ministrului Sănătăţii ne-am exclude încă o dată din Europa. Sistem de asigurări trebuie să existe. Cseke vorbeşte de cardul de asigurat şi de trecerea Casei în subordinea ministerului. Ministerul trebuie să facă politici de sănătate, trebuie să se ocupe de principalele probleme de sănătate ale României şi mă refer la programele de sănătate, iar serviciile medicale trebuie să le plătească CNAS. Aceasta nu poate fi subordonată ministerului. CNAS trebuie să fie semi-autonomă şi, probabil, va fi autonomă atunci când vor intra pe piaţă casele private de asigurări. În niciun caz nu putem vorbi de o întoarcere în timp cu 10-12 ani. Peste tot există case de asigurări, este principalul susţinător al sistemului sanitar, dar nicăieri nu poate acoperi toate nevoile”, este de părere politicianul. Ea a anunţat că a depus un proiect de lege prin care solicită trecerea CNAS în subordinea Parlamentului, pentru ca parlamentarii “să ştie care este soarta acestui fond” şi să nu mai adopte proiecte de lege prin care acordă scutiri de la plata asigurărilor, având în vedere că, în România, aprox.11 milioane de persoane sunt scutite de la plata asigurărilor sociale de sănătate.