Aproape 120.000 de cadre medicale vor întrerupe lucrul pe 31 mai, între orele 7.00 şi 15.00, în semn de solidaritate cu greva anunţată în sectorul bugetar, şi vor declanşa grevă generală în ziua în care va fi discutată în Parlament moţiunea de cenzură, a declarat, ieri, preşedintele “Sanitas”, Marius Petcu, decizia fiind luată ieri, în cadrul Consiliului Naţional al „Sanitas”. “Între 31 mai şi ziua în care vom declanşa greva generală vor avea loc pichetări în faţa Prefecturilor, urmând să stabilim împreună cu celelalte confederaţii sindicale ce alte acţiuni de protest vom mai organiza până la dezbaterea în Parlament a moţiunii de cenzură împotriva măsurilor de austeritate ale Guvernului”, a declarat preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu. Cu o zi înainte, Petcu afirmase că protestul personalului medical nu va afecta rezolvarea urgenţelor din spitale, însă, în policlinici, medicii nu vor face consultaţii. “Personalul medical va fi la serviciu în cele opt ore, pentru a asigura permanenţa la rezolvarea urgenţelor”, a mai spus liderul CNSLR Frăţia.