Sănătatea încheie anul cu zero arierate?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Promisiuni măreţe

Sănătatea încheie anul cu zero arierate?

Sănătate 09 Decembrie 2011 / 00:00 618 accesări

Sănătatea încheie anul cu zero arierate, aşa că bugetul pe anul viitor nu va fi grevat, este promisiunea măreaţă a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă. Întrebat, în cadrul dezbaterilor comisiilor reunite de buget-finanţe, cu câţi bani mai rămâne de fapt Sănătatea după ce vor fi plătite arieratele, Duţă a arătat că în bugetul de anul viitor nu vor fi incluse arierate restante. „Conform definiţiei arieratelor, şi anume plăţi întârziate cu maxim 90 de zile peste termenul de plată, CNAS, pe prognozele noastre şi din discuţiile avute cu Ministerul de Finanţe, anticipăm că anul acesta vom încheia cu arierate zero. Este criteriul structural din angajamentul cu FMI şi la sfârşitul anului arieratele vor fi zero. Deci nu vom greva bugetul de anul viitor”, spune preşedintele CNAS. Totodată, întrebat de către deputatul PNL Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii, ce se va întâmpla cu „termenele foarte întârziate”, Duţă a răspuns că, într-adevăr, sunt şi termene întârziate de peste 210 zile, dar declaraţia sa se referă la termene legate strict de plăţi întârziate maxim 90 de zile. Probabil că celelalte restanţe vor fi plătite din banii asiguraţilor, imediat ce va fi introdusă coplata. Reamintim că secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), dr. Cristian Irimie, a anunţat că s-a decis ca prin normele de aplicare a legii să se stabilească o sumă fixă care să se încadreze în aceşti parametri. Potrivit legislaţiei privind coplata, aceasta nu poate depăşi 1 pe 12 din venitul anual. „Trebuie să ţinem seamă de faptul că sunt persoane care au venit sub cel minim pe economie. Va fi o sumă care să nu creeze inechităţi”, a subliniat secretarul de stat. În ceea ce priveşte valoarea sumelor pentru medicul de familie, pentru ambulatoriu de specialitate şi spital sunt tarife fixe stabilite prin lege, în cazul spitalului este vorba de tarifele pe caz ponderat, a explicat dr. Irimie. El a adăugat că banii vor fi ai furnizorilor de servicii medicale. Coplata se face atunci când pacientul merge la medic, nu înainte. Dr. Irimie a făcut referire şi la faptul că sunt categorii care sunt scutite de coplată, respectiv pensionarii cu pensii mai mici de 740 de lei, copiii, studenţii bolnavii cu boli cronice pentru afecţiunea de bază. Coplata este pentru cei care sunt în relaţii cu casa de asigurări, nu pentru cei privaţi, a precizat secretarul de stat, adăugând că pentru norme sunt la dispoziţie 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Acestea vor fi finalizate, cel mai probabil, la sfârşitul lunii ianuarie.



12