Reprezentanţii Sindicatului „Sanitas” nu sunt de acord cu acordarea zilelor libere în cazul membrilor de sindicat, aşa că au înaintat unele propuneri conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa. „Propunerea noastră privind modalitatea de aplicare a Legii 329/2009 este de a se asigura economisirea de 15,5% lunar prin compensare cu suma corespunzătoare din cuantumul primei de stabilitate a semestrului II al anului 2009”, a declarat liderul „Sanitas” Constanţa, Nicolae Manea. El a făcut precizarea că, în prezent, oricum spitalul funcţionează sub normativul minim de personal impus de lege, iar în unele secţii există restanţe în ceea ce priveşte acordarea concediilor de odihnă şi a liberelor. „Propunerea noastră se încadrează în prevederile art. 10, alin. 1, lit. D, din legea menţionată şi ar duce la asigurarea continuităţii activităţii medicale corespunzătoare în această perioadă de pandemie cu noul virus gripal”, a mai precizat liderul „Sanitas”. Reamintim că salariaţii SCJU au fost informaţi în urmă cu două zile de către conducerea unităţii că trebuie să-şi ia liber, ba chiar să-şi amâne operaţiile care nu constituie urgenţe medicale. “Având în vedere Legea nr. 329/2009 şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia europeană şi fondul monetar internaţional, conducerea SCJU a hotărât acordarea de opt zile libere fără plată în perioada noiembrie - decembrie 2009”, a declarat managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână. Astfel că, salariaţii SCJU sunt nevoiţi să stea acasă în această lună, în zilele de 13, 20, 27, fără să fie plătiţi, iar în perioada 23 - 26 noiembrie, programul normal de muncă se va reduce cu două ore zilnic. În luna decembrie, zilele 28, 29, 30, 31 vor fi zile libere, de asemenea, neplătite. Bolnavii care ar fi trebuit să fie operaţi în zilele menţionate trebuie să aştepte şi să se roage pentru sănătate.
O MARE PARTE A PERSONALULUI MEDICAL A VENIT LA SPITAL, PREFERÂND SĂ LUCREZE, ÎN SPERANŢA CĂ-ŞI VOR PRIMI TOTUŞI BANII, DAR ŞI PENTRU A-ŞI PUNE LA PUNCT TREBURILE
Pe de altă parte, Policlinica nr. 1 a avut, ieri, închise porţile, pacienţii fiind nevoiţi să se întoarcă acasă şi să revină la tratamente în zilele următoare. În ciuda tuturor înjurăturilor pe care oamenii le-au adresat cadrelor medicale, conducerii SCJU, dar şi Ministerului Sănătăţii, uşile nu s-au deschis. Veniţi din localităţi îndepărtate ale judeţului pentru un consult de specialitate, oamenii, treziţi cu noaptea-n cap, nu au avut de ales şi au făcut cale întoarsă supăraţi. “O să murim cu toţii într-o zi din cauza ăstora. Ce vor să ne facă? Am venit tocmai de la ţară. De ce nu ne-au anunţat din timp să nu mai venim ca proştii degeaba. Când m-am programat la fişier nimeni nu mi-a spus că o să fie policlinica închisă”, spunea indignat un pacient, venit din mediul rural. Şi nu a fost singurul care s-a plâns că deciza de închidere a policlinicii a fost una în detrimentul pacienţilor. La Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa s-a lucrat însă, oricum aici personalul, sub normativ, abia dacă face faţă activităţii medicale. În ţară, au existat însă salariaţi ai centrelor de transfuzii care au declanşat unele acţiuni de protest.