Intrarea României în UE a fost salutată şi privită cu optimism de mulţi dintre români. S-a sperat că astfel vom scăpa, dacă nu de sărăcie, măcar de mentalităţi stupide, de ignoranţă, de nesimţirea celor care conduc numeroase sectoare. Chiar dacă Sănătatea este unul dintre cele mai importante domenii, guvernanţii români nu dau doi bani pe acest lucru, lăsând totul în voia sorţii. În 2012, România, ţară UE, a ajuns să-şi „ducă” zilele din milă şi pomeni. Chiar dacă fondul unic al asigurărilor de sănătate este alimentat non-stop, sumele strânse fiind extrem de importante, aşa cum de nenumărate ori s-a spus, sunt spitale şi policlinici în care îţi este silă să pătrunzi sau frică să nu cumva să te alegi cu vreo boală. Sunt unităţi sanitare care, în timp, s-au deteriorat, dar care nu au fost niciodată modernizate sau renovate. Imaginile dezolante te copleşesc şi te „îmbolnăvesc” de cum treci pragul unităţii. Din păcate, într-o stare deplorabilă a ajuns şi Ambulatoriul de Specialitate nr. 1 (fosta policlinică) - atât sectorul copii cât şi adulţi - din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa. Aici „nu s-a bătut un cui” şi nici nu „s-a dat cu o bidinea” ani buni. S-a tot încercat obţinerea de fonduri pentru reabilitare, pentru o schimbare a imaginii dezolante, însă fără rezultate. Abia s-a reuşit menţinerea unităţii pe linia de plutire. De nenumărate ori au fost făcute cereri pentru alocarea de fonduri pentru modernizare, însă nici măcar un leu nu s-a alocat. Astfel că policlinica era departe de definiţia reală a unei unităţi sanitare. Singurii care au avut de suferit au fost pacienţii şi însoţitorii acestora veniţi la diferite examene medicale. Chiar dacă grija bolnavului trebuie să fie o prioritate pentru statul român, acest lucru nu a fost arătat nici măcar teoretic. De la preluarea SCJU de către Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), din punct de vedere administrativ, lucrurile au început să se schimbe. Managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână, a declarat că, împreună cu CJC, s-au căutat soluţii pentru ca şi Ambulatoriul de Specialitate să înceapă să fie modernizat, să se lucreze în condiţii civilizate şi, de asemenea, pacienţii să beneficieze şi ei de servicii similare. „În urma căutărilor asidue am reuşit să găsim doi sponsori, „Şeherezade” (care a executat lucrări şi la Clinica de Chirurgie cardiovasculară din cadrul Spitalului Budimex) şi „Avon” (susţinător al campaniei de strângere de fonduri pentru lupta împotriva cancerului la sân). „Şeherezade” s-a angajat să modernizeze policlinica de copii, iar celălalt, să facă ceva investiţii în clinica de oncologie”, a declarat dr. Căpăţână. Astfel, de săptămâna viitoare se va trece la execuţia lucrărilor de modernizare la Ambulatoriul de Copii, urmând ca, cel mai probabil, în vară, acestea să fie finalizate. Managerul SCJU a declarat că activitatea medicală nu va fi perturbată şi că toate cabinetele medicale vor fi mutate în fostul sector de contabilitate. Cât priveşte celălalt sponsor, el a promis că va achiziţiona, cel mai probabil, o aparatură necesară Clinicii de oncologie, în valoare de 120.000 de euro. „Dorim să le mulţumim şi vrem să transmitem celor care au potenţial că orice fel de implicare este extrem de importantă pentru noi, mai ales în condiţiile de faţă, când statul nu ne poate oferi nimic”, a declarat managerul.
DONAŢI 2% PENTRU FUNDAŢIA („MECENA”) SPITALULUI DE URGENŢĂ CONSTANŢA
Dr. Dan Căpăţână îi roagă pe toţi cei care vor să ajute SCJU să doneze cei 2%, care oricum merg la stat - iar statul nu oferă nimic SCJU - în contul fundaţiei „Mecena”, fundaţia SCJU. „Totul este foarte transparent, la sfârşit de an arătăm public tot ce s-a făcut cu banii. Nu ţinem nimic ascuns”, spune managerul. Anul trecut, în contul fundaţiei au fost donaţi 14 mii de euro, o sumă mult prea mică, în opinia conducerii SCJU. „Cu banii strânşi au fost procurate în principal medicamente şi materiale sanitare”, adaugă dr. Căpăţână.
PENTRU CĂ CNAS DECONTEAZĂ PREA PUŢIN, AMBULATORIUL ESTE O MARE PIERDERE PENTRU SCJU
Cum Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) decontează o sumă mult prea mică serviciilor medicale prestate, Ambulatoriul de Specialitate înregistrează pierderi semnificative, de aproximativ 10 mii de euro. În acest caz, în opinia managerului, soluţia ar fi privatizarea, însă cu unele condiţii. În primul rând trebuie să se ţină cont şi de „buzunarul” pacientului, explică dr. Căpăţână. „Trebuie oferite servicii medicale la preţuri care să convină şi pacientului”, susţine managerul SCJU.