Sănătatea din România este cu un picior în groapă, tabloul alcătuit în ultima perioadă fiind de-a dreptul înfiorător. Este strigător la cer ce se întâmplă, în prezent, în spitalele noastre. Bolnavii au ajuns să-şi blesteme zilele că s-au îmbolnăvit. Pentru că nu există nicio alternativă sau, dacă există, acestea sunt adevărate rarităţi, ei sunt nevoiţi să-şi cumpere de la banalul Algocalmin şi până la materiale sanitare, dar şi unele ustensile pentru medici. În caz contrar, nu au ce căuta în sălile de operaţii. Managerii de spitale caută în zadar soluţii, sumele alocate de casele de asigurări de sănătate abia dacă ajung pentru o parte din lefurile personalului angajat, aşa că, pe alocuri, s-a impus şi o disponibilizare. Medicii care tratează bolnavii aflaţi pe paturile de spitale sunt, la rândul lor, disperaţi, întrucât nu pot lăsa oamenii să moară cu zile, în lipsa tratamentelor. „Trebuie să respectăm jurământul lui Hipocrate, trebuie să respectăm bolnavii”, mai are puterea să declare un medic constănţean. Pare greu de imaginat, însă conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa nu renunţă la „lupta” cu actualul sistem, sub finanţarea Boc V, 2010 fiind considerat cel mai greu an de până acum pentru Sănătatea din România. Se fac fel şi fel de artificii pentru ca bolnavii care ajung pe patul SCJU să fie salvaţi, să nu fie lăsaţi să moară cu zile. Este adevărat că nu mai constituie o noutate pentru nimeni faptul că dulapurile pentru medicamente din dintre secţii şi clinici sunt goale, dar şi că materialele sanitare sunt pe cale de dispariţie. Este bine de ştiut că reprezentanţii conducerii SCJU nu stau cu mâinile în buzunare şi caută fel şi fel de soluţii pentru a veni în sprijinul pacientului, chiar dacă, în unele situaţii, sunt la marginea legii.

SE DECONTEAZĂ DOAR O TREIME. Pe răspunderea sa, managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână, s-a angajat să suporte banii ce lipsesc, pentru a nu pune în pericol viaţa bolnavilor din Constanţa care necesită o metodă de suplinire a funcţiei renale, chiar dacă sarcina era a statului. „Este de apreciat că conducerea spitalului a înţeles şi ne ajută. Dacă vom fi sau nu traşi la răspundere pentru acest lucru, vom vedea. Conştiinţa noastră este împăcată: nu am lăsat nişte oameni să moară”, a declarat şeful Compartimentului de Hemodializă din cadrul SCJU, dr. Bogdan Câmpineanu. Potrivit medicului, în ciuda faptului că Centrul de hemodializă din Constanţa are în grijă 69 de bolnavi care necesită tratament, din care 52 de bolnavi sunt permanenţi, şase temporari şi 12 în tratament cu dializă, statul poate suporta doar tratamentele a 46 de bolnavi, restul... Dumnezeu cu mila. „În medie, săptămânal, trei noi bolnavi au indicaţie de a intra în program. Cu alte cuvinte, din cele trei şedinţe săptămânale per pacient, Casa ne decontează doar 1,3, adică o treime din cei 118 euro destinaţi fiecărui bolnav pentru materiale sanitare, medicamentele necesare, transport”, a explicat medicul şef.

SUPORTUL PSIHOLOGIC, SF-UL SĂNĂTĂŢII. De suportul psihologic, de care orice bolnav ar trebui să beneficieze, nici nu se mai poate pune problema. Mai ales că impactul asupra unui bolnav cu afecţiuni renale la aflarea veştii că trebuie să fie supus dializei nu este deloc simplu. „Am avut bolnavi care au refuzat iniţial. Nici nu vor să audă, şi asta pentru că nu este deloc o procedură simplă. Poate fi o mare traumă pentru pacient”, mai spune dr. Câmpineanu. În România lui 2010, statul abia dacă reuşeşte să-l ţină în spital pe bolnav, d-apoi să-i mai acorde şi suportul psihologic de care ar avea mare nevoie, suport care în orice ţară civilizată din lume este asigurat. Numai în România, la aflarea unor veşti proaste din partea medicilor, pacienţii sunt tentaţi să-şi pună capăt zilelor, să se arunce de pe geamurile spitalelor, să-şi taie venele, să înghită pastile cu scopul de a se omorî. Din păcate, unii dintre bolnavi chiar au dus la final planul de sinucidere.

ASIGURAŢI, DAR CU BANII... LUAŢI. Degeaba pacientul a umflat bugetul Sănătăţii ani şi ani. Atunci când cere ajutor sistemului, după ce o zi nu a înghiţit nici măcar o pastilă compensată, acesta îi întoarce spatele, ba mai mult, îi cere bani. „Medicii de aici se zbat, se chinuiesc să ne facă rost de pastile, dar nu reuşesc mereu. Reţeta gratuită m-a costat 230 de lei. Dacă nu iau acest tratament, viaţa mea se termină aici”, se plânge Dumitru Spiţă, de 61 de ani, pacient al SCJU. El este nevoit să vină la hemodializă de zece ani. De trei ori pe săptămână vine la spital unde stă, la câte o şedinţă, chiar şi cinci ore. Bolnavul trăieşte dintr-o pensie de 780 lei. Omul spune că îşi ia medicamentele în funcţie de bugetul său. „Sunt luni în care îmi permit să mi le iau pe toate, dar mă costă toată pensia, sunt altele în care nu”, a afirmat acesta. Aşa îşi riscă bolnavul din România viaţa. Asta este realitatea cruntă a sistemului, realitate care nu trezeşte pe nimeni, nici măcar în ceasul al XII-lea, când este evident în ce direcţie se îndreaptă Sănătatea: spre... groapă! Şi exemplele continuă la fel de trist.

DOAR 19 PACIENŢI MAI AU DREPTUL LA VIAŢĂ. Pacienţii Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară vin şi ei de acasă cu medicamentele de care au nevoie, iar în lipsa materialelor sanitare, ei sunt puşi pe listele de aşteptare. Tragic este că numărul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare nu este deloc unul de neluat în seamă. Numai la uşa şefului Clinicii, conf.univ.dr. Marta Budu, bat, într-o singură zi, chiar şi 20 de oameni suferinzi cerând disperaţi ajutor. Unii sunt ajutaţi, alţii nu. Fondul rămas Clinicii din Constanţa mai ajunge doar pentru 19 pacienţi. “Prin programul de chirurgie cardiacă şi vasculară ne-a fost alocată suma de 499.000 de lei pentru acest an, care ne permite achiziţionarea tuturor materialelor specifice chirurgiei cardiovasculare. Noi am fost introduşi în acest program cu 50 de pacienţi pe an, până acum operând 31”, a explicat Marta Budu. “Singurele probleme cu care ne confruntăm sunt cele financiare, şi anume nu atât obţinerea materialelor sanitare specifice chirurgiei cardiace, cât obţinerea materialelor uzuale, perfuzabile de nivel mediu spre inferior, dar reuşim să ne descurcăm. Primim materiale sanitare specifice chirurgiei cardiace şi vasculare prin programele naţionale, dar nu avem medicamente uzuale pe care nu le putem achiziţiona prin programele naţionale. În condiţiile în care spitalul nu are în farmacie un ser, antibiotic, un antiinflamator, pacienţii sunt nevoiţi să şi le procure”, a precizat şeful Clinicii. O altă problemă o reprezintă lipsa heparinei sodice, un medicament care se găseşte extrem de greu, dar care este foarte necesar în intervenţiile cardiovasculare. Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a explicat că acest medicament este procurat chiar de către medici, de la colegi din ţară, iar pentru un singur pacient este nevoie de cel puţin cinci flacoane. Şi problemele nu iau sfârşit. O alta este constituită de lipsa protezelor valvulare, pentru achiziţionarea cărora a fost organizată o licitaţie în urmă cu mai multe luni, dar câştigătorul acesteia a fost contestat în instanţă şi, până la soluţionarea litigiului, clinica nu poate primi aceste proteze valvulare. Cine are nevoie de o asemenea intervenţie trebuie să scoată din buzunar circa o mie de euro, fără să se pună la socoteală restul consumabilelor.