Sănătatea va intra pe făgaş normal începând cu 2014, chiar dacă bugetul este mai mare cu 30% în acest an, comparativ cu 2012. Din păcate, o parte a acestuia, aproximativ 3,5 miliarde de lei, va fi cheltuită pe datorii acumulate în intervalul 2009 - 2012, a declarat ieri ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. „Bugetul lui 2013 este mai mare şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pentru că are sume de echilibrare de la buget, şi la Ministerul Sănătăţii, cu circa 30%. Numai că, aici (la minister - n.r.), este nefericirea mea - o mare parte din bani se duc pentru datorii. Şi, din păcate, nu achit integral toate datoriile cu aceste sume suplimentare alocate, dar măcar ne dă o „respiraţie” pentru 2014 încolo”, a precizat demnitarul.
DATORIILE ACUMULATE ÎN INTERVALUL 2009 -2012 SUNT DE APROX. 4,5 MILIARDE DE LEI, DIN ACEŞTI BANI URMÂND SĂ FIE ACHITAŢI ÎN JUR DE 3,5 MILIARDE LEI.
„Dacă bugetul în 2014 va fi la nivelul lui 2013, atunci e clar că pot să achit ultimele datorii şi să intru într-un normal şi voi putea face şi o serie de programe. Anul 2012 nu e închis încă, deci datoriile se duc undeva la circa 4,5 miliarde de lei. Şi eu voi plăti, anul acesta, probabil, în jur de 3,5 miliarde de lei, deci ar mai rămâne cam un miliard pentru 2014”, a explicat ministrul. Oficialul are în plan ca în 2014 să nu mai existe datorii şi să se intre într-o normalitate. „Le plătim toate datoriile, cu condiţia ca ei să nu mai facă altele. Prin metodele noastre şi mecanismele de control şi transparenţă pe care vrem să le introducem, vom ţine cheltuielile în limita bugetului”, a adăugat Nicolăescu. În contextul mecanismelor create deja prin bugetul lui 2013, spitalele vor trebui să se încadreze în banii primiţi, potrivit ministrului. Bugetul Ministerului Sănătăţii pe 2012 a fost de 5,46 miliarde lei, reprezentând aproximativ 4% din PIB. La Constanţa, conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a suplimentat, la finele anului trecut, bugetele câtorva spitale, astfel încât acestea să nu întâmpine probleme în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii.