Sancţionarea votanţilor la două mâini, amânată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
IPP

Sancţionarea votanţilor la două mâini, amânată

Politică 13 Decembrie 2011 / 00:00 1956 accesări

Institutul pentru Politici Publice solicită, printr-o scrisoare trimisă conducerii Camerei Deputaţilor, sancţionarea deputatului UDMR Vasile Beres, pentru că a votat, la două mâini, în şedinţa de plen din 22 noiembrie. “IPP vă solicită respectarea prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Deputaţilor şi astfel să se constate gravitatea abaterilor sesizate şi, deci, sancţionarea deputatului în cauză”, se arată în scrisoarea IPP transmisă de Biroul Permanent la Comisia juridică. De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că Biroul Permament al Camerei a amânat luarea unei hotărâri în cazul altor opt deputaţi care au votat la “două mâini”. “Solicitarea grupului parlamentar al PSD a fost să lăsăm membrii Biroului Permanent să analizeze aceste puncte de vedere venite de la Comisia juridică şi să le luăm în discuţie în şedinţa următoare”, a explicat, ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor.



12