Sancţionaţi de jandarmi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sancţionaţi de jandarmi

Eveniment 16 Februarie 2011 / 00:00 741 accesări

Un bărbat din Urziceni a fost amendat, ieri dimineaţă, de jandarmi pentru comerţ ambulant. Nicolae Stan, de 50 ani, a fost observat de oamenii legii în apropierea Judecătoriei Medgidia în timp ce oprea trecătorii şi le oferea spre vânzare diferite articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pe care le avea în doi saci din rafie. Întrebat de unde are marfa, bărbatul nu a putut prezenta nici un fel de documente de provenienţă a bunurilor şi nici autorizaţie de comercializare. Cele patru perechi de pantofi de damă, 20 de bluzoane, 26 de cupoane de materiale de diferite culori şi 20 de parfumuri au fost confiscate, iar Nicolae Stan a fost amendat cu 1.000 de lei. Un alt bărbat sancţionat de jandarmi, de această dată de cei din Hârşova, a fost Laurenţiu Grozavu, de 18 ani, din Ploieşti. Tânărul a fost reclamat de mai multe persoane că adresează injurii trecătorilor din apropierea Casei de Cultură, din Hârşova. Iniţial, Grozavu a refuzat să se legitimeze în faţa jandarmilor, însă când a auzit că va fi dus la sediul Grupei de Jandarmi din localitate pentru verificări, s-a răzgândit şi a scos actul de indentitate. Laurenţiu Grozavu a fost amendat cu 300 de lei.



12