Verificările efectuate în ultima perioadă de reprezentanţii Corpului de Control din cadrul SC RAJA SA, la nivelul agenţilor economici şi gospodăriilor individuale din municipiul Constanţa şi din localităţile Valu Traian şi 23 August au descoperit, la majoritatea abonaţilor, apometre nesigilate şi branşamente necontorizate sau false. Mai mult decît atît, mulţi dintre cei controlaţi aveau declarat, pentru calcularea volumului de apă în sistem pauşal, un număr mai mic de persoane. „De exemplu, în municipiul Constanţa, pe Şos. Mangaliei, echipele de control au descoperit că mai mulţi abonaţi agenţi economici au cîte două branşamente, din care unul este necontorizat şi a fost construit înaintea apometrului, motiv pentru care aceşti abonaţi nu plăteau contravaloarea reală a consumului de apă. Toţi aceşti abonaţi s-au ales cu procese verbale de sancţionare în sistem pauşal, retroactiv pe 18 luni, în valoare de peste 6.500 lei”, a declarat purtătorul de cuvînt al Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) din Constanţa, Irina Oprea. Situaţii similare au fost descoperite pe str. Tabla Buţii, Tractorului, Cuza Vodă, Elena Cuza, Făgetului şi Aristide Karatzali: multe din casele care fuseseră debranşate din cauza datoriilor, aveau apă la robinete, rebranşîndu-se ilegal, fără a-şi achita restanţele. În cadrul controalelor şi sub supravegherea echipei de specialişti, branşamentele ilegale au fost desfiinţate imediat, iar proprietarii imobilelor s-au ales cu sancţiuni de aproape 10.000 lei. Tot pe străzile menţionate mai sus au fost descoperiţi cîţiva abonaţi care dăduseră declaraţii false pentru calculul apei în sistem pauşal, motiv pentru care s-au ales cu amenzi de peste 5.000 lei. În comuna Valu Traian, situaţia este similară. Conform declaraţiei purtătorului de cuvînt al RAJA, s-au descoperit cîţiva proprietari de gospodării individuale care aveau branşamente ilegale sau dăduseră declaraţii false. Toţi aceşti abonaţi au semnat procese verbale de constatare de peste 7.000 lei. În localitatea 23 August, la majoritatea agenţilor economici verificaţi, echipele de control au constatat că apometrele au sigiliile rupte sau că sînt blocate. Agenţii economici au primit sancţiuni în valoare de peste 4.500 lei. „Pe această cale, avertizăm toţi abonaţii, care trebuie să înţeleagă necesitatea respectării legalităţii în cazul alimentării cu apă potabilă şi canalizare. În caz contrar, aceştia riscă sancţiuni usturătoare şi plata în sistem retroactiv pe 18 luni a serviciilor de furnizare apă potabilă şi canalizare”, a mai declarat Oprea.