Operatorii economici care utilizează practici incorecte în relaţia cu consumatorii, cum ar fi publicitatea-capcană şi falsele oferte, vor fi sancţionaţi mai dur, potrivit unei legi care a intrat în vigoare la începutul anului. “Prin acestă lege, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va putea sancţiona extrem de dur comercianţii care influenţează consumatorii să ia decizia de a cumpăra un produs, decizie pe care, dacă ar fi fost în cunoştinţă de cauză nu ar fi luat-o şi, prin urmare, să afecteze interesele comerciale ale acestora. Această influenţare se poate face prin informaţii false sau inexacte, prin omiterea unor informaţii importante despre produs, prin constrîngere sau printr-un comportament agresiv al agenţilor economici“, a explicat preşedintele ANPC, Dan Vlaicu. Alte practici incorecte fac referire la sistemele piramidale de genul celebrului Caritas. Sub incidenţa noii legi intră şi reportajele publicitare, impresiile înşelătoare cu privire la drepturile consumatorilor, ofertele limitate, limba în care sînt oferite serviciile post-vînzare. Totodată, actul normativ sancţionează vînzarea nesolicitată, precum şi garanţiile valabile în întreaga Europă. “Sancţiunile pe care ANPC le poate aplica sînt de la 3.000 la 30.000 lei. Neîncetarea practicii incorecte atrage după sine sancţiuni de la 6.000 la 60.000 lei, iar ca măsură complementară se poate dispune suspendarea activităţii agentului economic, pînă la intrarea în legalitate. Este bine de ştiut că depunerea unei contestaţii în instanţă de către operatorul economic nu duce la suspendarea măsurii decise de către ANPC“, a explicat Vlaicu. El a adăugat că atît Autoritatea, cît şi instanţele de judecată pot primi orice fel se sesizări, de la persoane fizice, dar şi de la persoane juridice. Practicile comerciale incorecte pot fi sesizate Autorităţii de către orice persoană sau organizaţie (chiar şi de către operatorii economici concurenţi) care, potrivit legii, are un interes legitim. “Legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008, produce efecte imediat, dar sancţiunile se aplică de la 1 februarie 2008. Pînă atunci, pe parcursul celor 30 de zile, noi avem datoria de a informa asupra noilor prevederi legale“, a mai spus Vlaicu. La rîndul lui, vicepreşedintele ANPC, Gheorghe Ciubotaru, a explicat că această lege reglementează şi activitatea băncilor, în special în privinţa creditelor, amintind că băncile menţin încă o dobîndă atractivă, inferioară celei practicate pentru clienţii mai vechi ai băncii, dar care, la scurt timp de la contractarea creditului, se modifică.