Germania este pe cale să devină campionul protejării datelor personale ale cetăţenilor! Ministrul german al Justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, a cerut în mod categoric UE să impună sancţiuni împotriva entităţilor comerciale americane care colaborează cu servicii secrete. „Avem nevoie de toate măsurile la nivelul UE împotriva spionajului masiv care vizează serviciile secrete străine. Companiile americane care nu vor respecta aceste măsuri vor trebui excluse de pe piaţa europeană”, a declarat ministrul, într-un interviu acordat cotidianului conservator „Die Welt”. În opinia sa, negocierile pe tema directivei europene privind protecţia datelor private reprezintă un prim pas important spre un spaţiu european al datelor securizat.
UNITATE SECRETĂ Companii americane din domeniul online, precum Facebook, Google şi Apple, au recunoscut că furnizează de ani întregi date serviciilor secrete americane. În plus, Agenţia Federală pentru combaterea Drogurilor din SUA (DEA) are o unitate secretă care furnizează altor servicii secrete şi procurorilor informaţii confidenţiale provenind din interceptări, furnizate pentru inculparea presupuşilor infractori, fără însă a le fi dezvăluită sursa. Deşi în rare cazuri este vorba de aspecte ce ţin de securitatea naţională, documente verificate de Reuters arată că agenţilor specializaţi în anchete li s-a cerut să ascundă sursa informaţiilor care au dus la inculpare şi care au fost furnizate de o unitate secretă a DEA. Procurorii şi anchetatorii sunt nevoiţi să recreeze parcursul obţinerii informaţiilor pentru a se evita să fie depistată sursa. „Aceste practici nu respectă drepturile constituţionale ale cetăţenilor şi nici procedurile legale. Nu am mai auzit aşa ceva”, a comentat Nancy Gertner, profesor de Drept la Universitatea Harvard.
Structura DEA care furnizează informaţiile din interceptări se numeşte Direcţia pentru Operaţiuni Speciale (SOD), creată în 1994 şi formată din 24 de entităţi, inclusiv Biroul Federal de Investigaţii (FBI), Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), Agenţia pentru Securitate Naţională (NSA), Serviciul pentru Venituri (IRS) şi Departamentul pentru Securitate Internă. Sediul unităţii, care are sute de angajaţi, este în statul Virginia, într-o locaţie secretă. Dezvăluirile intervin pe fondul dezbaterilor izbucnite ca urmare a informaţiilor oferite de fostul consultant NSA Edward Snowden, despre un vast program al agenţiilor secrete americane de monitorizare a comunicaţiilor.