Sancţiuni mai dure pentru braconaj

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sancţiuni mai dure pentru braconaj

Justiție 24 Septembrie 2012 / 00:00 388 accesări

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, susţine că trebuie înăsprite sancţiunile în ceea ce priveşte braconajul. „Luni (astăzi - n.r.) am convocat, la Ministerul Mediului, specialişti, toate organizaţiile neguvernamentale care au preocupări în domeniul biodiversităţii, Asociaţia pentru Protecţia Animalelor şi, în acest context, dorim să îmbunătăţim legislaţia existentă, să înăsprim sancţiunile în ceea ce priveşte braconajul”, a explicat Rovana Plumb. Precizările vin în contextul în care un bărbat de 64 de ani, din Moroieni, a murit, miercuri dimineaţă, după ce a fost atacat de un urs prins într-un laţ. La locul unde a avut loc incidentul au fost găsite mai multe obiecte despre care poliţiştii spun că ar fi putut fi folosite la braconaj. Cei doi însoţitori ai victimei sunt cercetaţi în libertate, dar au interdicţie de a părăsi ţara, fiind acuzaţi de complicitate la braconaj cinegetic, respectiv favorizarea infractorului. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a mai spus că, săptămâna aceasta, va prezenta, în şedinţa de Guvern, o propunere de act normativ care să reglementeze activitatea unor instituţii din subordinea Ministerului. (O.M.)

Taguri articol


12