Liberalii se reunesc, în această dimineaţă, în şedinţa Biroului Politic Central (BPC), iar apoi în formulă mai largă, în Consiliul Naţional Executiv (CNEx), pentru a analiza în detaliu rezultatele obţinute de partid la alegerile europarlamentare, dar şi pentru a sancţiona conducerile filialelor care au obţinut scoruri foarte mici. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, la finalul BPC de lunea trecută, că, după o analiză mai complexă în CNEx, liberalii vor lua măsuri destul de ferme în cazul organizaţiilor care au înregistrat scoruri foarte mici la euroalegeri, măsuri care merg de la dizolvarea filialei pînă la destituirea conducerii acesteia. Antonescu a precizat că liderii PNL au constatat cu prilejul analizelor din BPC că, în linii mari, primele 10 organizaţii care au o capacitate bună electorală sînt cam aceleaşi, iar ultimele 10 sînt tot cam aceleaşi. Liberalul şef a menţionat că filialele care au obţinut 18-19% vor fi considerate ca avînd “un scor bun”. De altfel, şi purtătorul de cuvînt al PNL, Varujan Vosganian, a anunţat, săptămîna trecută, că, “pînă la alegerile prezidenţiale, am convenit să nu facem schimbări în filiale decît acolo unde scorul este dramatic, sub 10%”.